Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cuca Măcăi, comuna de care a auzit orice român, dar despre care mulți nici nu știau că există cu adevărat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cuca Măcăi, comuna de care a auzit orice român, dar despre care mulți nici nu știau că există cu adevărat

Când auzi populara sintagmă de „Cuca Măcăi” te gândeşti, involuntar, la o ipotetică aşezare din fundul pământului, de la capătul lumii, undeva la „dracu’n praznic”, cum spun românii. O altă accepţiune populară a expresiei este cea de sărăcie lucie. De fapt, nici una, nici alta nu au de a face cu realitatea. Mai este şi o a treia, mai puţin notorie. Simbolistica vrajbei, a neînţelegerii, de genul: „Băi, nu pricepi? Parc-ai fi de la Cuca Măcăi!”. Dar locul chiar există, nu e câtuşi de puţin departe de civilizaţie şi oamenii sunt înstăriţi şi cuminţi.

Cum vii pe Dealul Negru, pe şoseaua ce leagă Piteştiul de Râmnicu Vâlcea, exact înainte de popasul cu celebrii mititei de la Deduleşti, se face un drum la stânga. Şerpuieşti câţiva kilometri printre livezi de pruni şi dai de de Cuca, comuna argeşeană de care ţine sătucul Măcăi. Localitate intrată, cam de un secol, în folclorul nostru lingvistic. Şi, totuşi, cum se numesc locuitorii aşezării: cuceni, cucani sau, mai simplu, cuci? Şi de unde până unde şi completarea de „măcăi”?

Dichi şi nea Gigi, edili pe viaţă

Georgel Deaconu are 57 de ani, e la bază tehnician agronom şi, de un an, e primar la Cuca. Asta după ce trei mandate a fost viceprimar. Lumea îi zice, colocvial, Dichi. Fostul primar Gheorghe Cernătescu, zis nea Gigi, s-a ales edil de patru ori, plus încă o tură, înainte de Revoluţie, care l-a prins vicepreşedinte al Consiliului Popular. Acum, nea Gigi e administratorul comunei. Când îi auzi vorbind între ei mori de râs. Se apelează, reciproc, cu „Domnu’ primar”, de nu mai ştii care-i şeful. De fapt, nea Gigi Cernătescu, ajuns la 65 de ani, n-a mai candidat şi i-a cedat locul lui Dichi, dar cu condiţia să-l pună managerul comunei. Cum ar veni, o rocadă de tipul Putin-Medevedev, dar mai rurală. Nea Gigi îţi face cu ochiul, şmechereşte: „M-am gândit că e normal să dau o şansă şi tinerilor. Şi l-am băgat în faţă pe Dichi!”. Georgel Deaconu îi soarbe cuvintele bătrânului guru. La primăria din Cuca funcţionează o dinastie pesedistă.

Moşnenii din clanul Macău şi cuca de pe acoperiş

Şi, de unde până unde „Cuca Măcăi”? Gheorghe Cernătescu explică, doct, cum că, până în 1937 erau două comune Cuca şi Măcăi. „S-a încercat unificarea lor încă din 1897! Până în ’37, s-au unit şi despărţit de de nouă ori! Măcăii erau nemulţumiţi că ei erau moşneni şi cei din Cuca clăcaşi, mai săraci. Spuneau că îşi pierd identitatea. Abia, în 1937, prin Decret Regal, s-a pus capăt vrajbei”. Şi de aici şi eticheta pusă: „Că se certau şi se judecau nonstop a ajuns şi la urechile stăpnirii şi lumii şi a ieşit vorba: < Ce, bă, nu’nţelegi? Parcă ai fi de la Cuca Măcăi >”.

Omul e doxă de istorie locală. Are şi o monografie a aşezării. „Etimologia provine din două realităţi. Satul Măcăi, atestat de la 1600, a fost fondat de câteva familii care se numeau Măcău. De aici: măcăi. Iar la Cuca, numel e vine de la nişte ridicături de pe acoperişurile caselor, cu o ferestruică prin care intră lumina. I se spune cucă. Sunt şi acum case cu cucă”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea