Rămâi conectat

Actualitate

CSU Alba Iulia s-a distrat cu Universitatea CSM Oradea şi a făcut scorul campionatului *Prima victorie obţinută de antrenorul Miroslav Popov

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia s-a impus fără nicio emoţie în faţa „lanternei roşii” a Ligii Naţionale de baschet feminin, Universitatea CSM Oradea, scor 132-40 (29-13, 31-8, 39-7, 33-12). Studentele din Cetatea Marii Uniri au învins în etapa a 22-a a stagiunii la o diferenţă de peste 90 de puncte, înregistrând cel mai categoric succes al campionatului.

Este totodată prima victorie pe banca tehnică a sârbului Miroslav Popov şi întâiul joc din actualul sezon în care CSU înscrie peste 100 de puncte. De asemenea, după acest joc fără istoric, formaţia albaiuliană se mândreşte cu cel mai multe puncte marcate de o echipă în acest campionat.

Pentru CSU Alba Iulia au marcat 10 jucătoare, respectiv Alexandra Uiuiu – 23 de puncte, Becca Tobin – 16, Jovana Vujoke – 15, Amanda Thompson şi Ildiko Nagy – câte 14, Katya Abramzon şi Zenta Melnika – câte 13, Eniko Laza şi Bianca Voica – câte 11, Laura Papp – două (TerezaBrantlova – uşor accidentată n-a evoluat). „O partidă uşoară, de antrenament, în care am exersat ce am pregătit lîn ultimele două săptămâni. De când a venit noul antrenor s-au schimbat multe, iar rezultatele demonstrează că este o altă mentalitate, un alt stil de joc”, a precizat Alexandra Uiuiu.

*”A fost antrenament cu public”, a spus Popov

Un meci cu o echipă ce nu a fost de nivelul nostru. Le-am spus jucătoarelor să joace apărare în zonă, mai sus decât de obicei. A fost un antrenament şi am căutat să le utilizăm pe toate măcar câte 20 de minute. Asemenea partide sunt utile în contextul în care şi celelalte baschetbaliste din efectiv pot căpăta încredere pentru viitor„, a declarat Popov.

Miercuri, 13 februarie, de la ora 15.30, se dispută restanţa Olimpia Braşov – CSU Alba Iulia contând pentru etapa a 21-a.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea