CS Hunedoara – Industria Galda 2-1 (2-1) | Găldenii au pierdut al treilea joc la rând, după ce au deschis scorul!
Industria Galda de Jos a pierdut al treilea joc la rând, 1-2 (1-2), lângă furnale, după ce a condus cu 1-0, formația lui Paul Ciucă rămânând cu un singur punct în acest campionat, deși merita o remiză în acest duel extern.
Găldenii au mai recuperat din jucătorii absenți în ultima perioadă (inclusiv pe Frențiu – la prima apariție a sezonului, după problemele cu COVID-19), însă nu au reușit să dea lovitura la Hunedoara. Chiar dacă toate golurile s-au înscris în prima repriză, și actul secund a fost încărcat de evenimente. Mai întâi portarul Cătălin Suciu a apărat o lovitură de pedeapsă executată de R. Cristian (62, faultat Vasinc de Petruse), iar Cioară a fost eliminat în minutul 72, pentru cumul de avertismente. Asta, după ce cu câteva minute înainte, Cioară a marcat, însă golul a fost anulat, total aiurea, pentru un ofsaid la G. Scheau, tot atacantul găldean fiind în prim planul altei faze litigoase judecate în defavoarea vizitatorilor (55, faultat în careu fără a se acorda nimic)
„Prima repriză au fost ei mai buni, a doua noi. Ocazii mari de ambele părți, însă la 2-1 am marcat gol perfect valabil. Greșală mare de arbitraj, încă o etapă fără puncte și săptămâna viitoare jucăm cu prima clasată. Vremiri grele, dar acum se văd caracterele„, a transmis Paul Ciucă.
Ultimele 15 minute au fost un coșmar pentru gazde. Tegbo este blocat în careu de Crăciunescu pentru ca tot el să rateze reluarea din lovitura liberă executată de Cioară. Pentru proteste vede cartonașul galben și antrenorul oaspeților, Cioară primiește al doilea catonaș galben și este trimis la vestiare iar portarul Lefter mai dă emoții colegilor la o întervenție în min. 86, Tocu ratează și el din careul mare trimițind pe lângă bară pentru ca ratarea meciului să o consemnăm în primele minute de prelungiri: Daniel Crăciunesc a primit o minge la marginea careului de 16 m advers a pătruns în suprafata acestuia și din poziție singur cu portarul a șutat alături.
*0-1, MIN. 20: CIOARĂ a deschis scorul, cu prima sa reușită stagională, la o centrare a lui Tegbo și o eroare Lefter
*1-1, MIN. 25: egalitatea a fost restabilită de Fl.. IACOB, pe contraatac, șut pe lângă Căt. Suciu
*2-1. MIN. 30: RADICOF a adus avantajul în tabăra gazdelor, cu o reuare din apropiere la șutul lui Herci
Singurul joc câștigat de amfitrioni s-a produs acum două săptămâni, tot împotriva unei grupări din Alba, 1-0 cu CS Ocna Mureș. Găldenii au două eșecuri la rând, dar speră să depășească problemele și să spargă gheața.
Echipe de start: CS Hunedoara: Lefter – Ciucurescu, Radicof, Marinca, Trășcan. Al. Creciunesc, Pau, Herci, Bloj, Vasinc, Fl.Iacob; rezerve Fl. Raț, Kocsis, Buzincu, Mardare, Casoni, R. Cristian, Bortaș, R. Bujor. Antrenor Raul Spătaru.
Industria: Căt. Suciu – Frențiu, Haiduc, Goța (63, Petruse), Cunțan – Ov. Truță (63, Tocu), Al. Costea (88, P. Medrea), Al. Hada Tegbo – G. Scheau (74, Puha), Cioară; rezerve Gîrnod, R. Giorgiu, Căt. Crișan, P. Muntean. Antrenor Paul Ciucă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23 În acest weekend, la Craiova, pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” se dispută finalele Campionatului Național de atletism Under 23, competiție la care iau startul o serie de atleți din Alba. Printre aceștia se numără și Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU […]
FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia
Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]