Rămâi conectat

Actualitate

Critici aduse Guvernului de către Organizația Salvați Copiii: Șeful Executivului decide tăierea fondurilor pentru programul „Merg la Școală”

Adela Spătar

Publicat

în

Critici aduse Guvernului de către Organizația Salvați Copiii: Șeful Executivului decide tăierea fondurilor pentru programul „Merg la Școală

Organizația Salvați Copiii România critică Guvernul pentru rectificarea bugetară aprobată, avertizând că actualul Ministru al Educației decide tăierea fondurilor pentru programul „Merg la Școală”, sacrificând astfel educația din România. Organizația a anunțat că numărul copiilor care nu urmau nicio formă de învățământ pe parcursul anului trecut a ajuns până la 280.000 de copii.

Organizaţia Salvaţi Copiii România critică, marţi, rectificarea aprobată de Guvern, avertizând că tot de la Educaţie sunt tăiate sume de bani şi precizând că peste 280.000 de copii din ţara noastră nu urmau, în anul şcolar 2017-2018, nicio formă de învăţământ.

„Cu mai puţin de o lună înainte de începerea şcolii, educaţia este din nou sacrificată. Fără a avea încă un ministru plin, după demiterea Ecaterinei Andronescu şi numirea ministrului Culturii, Daniel Breaz, interimar şi la Educaţie, tocmai de aici se taie bani, la rectificarea decisă de Guvern. Şi nu de oriunde, ci chiar de la programul „Merg la şcoală”, pentru că, a anunţat prim-ministrul, programul nu a fost pregătit şi, ca atare, nu poate fi implementat”, anunţă Salvaţi Copiii România, într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor prelucrate de INS, în anul şcolar 2017-2018, 287.493 de copii din România, cu vârsta între 7 şi 17 ani, nu urmau nicio formă de învăţământ, iar în anul şcolar 2016-2017, 26.850 de copii din ciclul primar şi gimnazial şi 19.116 liceeni sau elevi ai învăţământului profesional au abandonat şcoala.

Organizaţia Salvaţi Copiii România precizează că, în România, cheltuielile pentru educaţie s-au situat, în 2017, la 2,7% din PIB, cu o descreştere substanţială faţă de procentul din 2016, care a fost de 3,3%, fiind cea mai scăzută valoare din Uniunea Europeană, a cărei medie a înregistrat 4,6% în 2017.

În ţări precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Letonia şi Estonia au fost alocate bugete situate între 5,0% şi 5,9% din PIB.

Programul ”Merg la școală” pentru elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional de stat ar fi constat, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, retras din dezbaterea publică, în acordarea de tichete educaționale de tip tichet social în valoare de 250 lei pentru achiziționarea de echipament sportiv, carte şcolară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) şi rechizite, în anul școlar 2019-2020.

Ministerul Educaţiei Naţionale preciza, săptămâna trecută, că, prin proiectul de rectificare bugetară, se propune diminuarea cheltuielilor cu circa 1,03 miliarde de lei, însă nu sunt afectate proiectele derulate, în condiţiile în care bugetul ministerului continuă să beneficieze de fonduri mai mari cu 42,4% faţă de anul 2018.

sursa: hotnews.ro, sparknews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi Premierul Ilie Bolojan apreciază că este nevoie de un audit la instituţiile publice. Citește și: Premierul Ilie Bolojan le sugerează bugetarilor nemulțumiți de tăierile de sporuri să lucreze la patron: „Există o cerere din partea economiei […]

Citește mai mult

Actualitate

ROVINIETA 2025: Taxa de drum, mai scumpă cu aproape 50%. De când se va aplica majorarea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ROVINIETA 2025: Taxa de drum, mai scumpă cu aproape 50%. De când se va aplica majorarea Începând cu 1 septembrie 2025, Rovinieta va aduce costuri mult mai mari pentru toți șoferii, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor. Tarifele cresc accelerat la toate categoriile de vehicule, iar amenzile pentru lipsa taxei de […]

Citește mai mult

Actualitate

Bolnavii oncologici, singurii pacienți cronici exceptați de la plata asigurării de sănătate pe durata tratamentului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Bolnavii oncologici, singurii pacienți cronici exceptați de la plata asigurării de sănătate pe durata tratamentului Bolnavii de cancer vor fi singurii pacienți cronici tratați în cadrul programelor naționale de sănătate care vor fi exceptați de la plata asigurării de sănătate, pe durata tratamentului, până la vindecare. Prevederea face parte din măsurile de austeritate decise de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea