Cristina Anghel: Banii publici si scopul lor. Cazul activităţilor culturale

Campania electorală scoate la iveală cele mai năstruşnice idei şi declaraţii, dintre care astăzi mi-a atras atenţia într-un mod foarte neplăcut următoarea: “Primarul Călin Potor nu va plăti niciun leu din bugetul local pentru spectacole şi concerte”. Voi trece repede peste titlul “primar”, autoacordat de dl. Potor, în virtutea unor sondaje pe internet, amintindu-i că au mai fost şi alţii preşedinţi de ţară în sondaje doar pentru a se trezi învinşi, şi rugându-l să se concentreze mai mult pe soluţiile domniei sale şi mai puţin pe a convinge oamenii că el este deja câştigător, soluţii de care avem nevoie pentru a ne convinge ca vom face o alegere bună. Ajungând la soluţii, cea precizată mai sus – renunţarea la proiecte culturale, la CO-FINANŢAREA oricărei iniţiative în acest sens este în primul rând contradictorie cu proiectul “Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană 2020”, iniţiat chiar de partidul domniei sale. În al doilea rând, opiniile dânsului despre evenimentele culturale – “Trupele din străinătate să cânte la ei în ţară, nu la noi unde sărăcia este lucie […]” sau “Avem trupe de muzică uşoară, interpreţi de muzică populară, formaţii de dansuri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt promovate de actuala administraţie”, arată o totală lipsă de înţelegere a fenomenului cultural global, promovând un izolaţionsim şi un reducţionism periculos în secolul XXI. Cu alte cuvinte, dl. “primar” bifează criteriul cultural al unei capitale culturale europene doar cu trupele locale şi eventual cu “copiii care evoluau într-un concurs de dans modern” şi părinţii lor. Sunt convinsă că spectacolul de lansare a campaniei USL nu ar fi avut acelaşi succes dacă pe scena ar fi evoluat o trupă de dans modern sau doar artiştii locali. Ca o precizare suplimentară, afirm că artiştii locali trebuie sprijiniţi în mod real, prin crearea unui context cultural în care să se afirme, prin expunerea lor la cultura internaţională şi realizarea de schimburi culturale, prin dezvoltarea şi diversificarea evenimentelor şi nu prin retragerea în cochilie, prin reducţia la noi înşine, la autosuficienţă. Speram că România a scăpat de această marotă comunistă – nu ne vindem ţara (iată aici se reduce la oraş), şi când colo, ea reapare cu vehemenţă într-un discurs populist şi demagogic al celui care se doreşte reprezentantul unei noi viziuni pentru Alba Iulia. Revenind la argumentele domnului Potor, aflăm cu interes că banii economisiţi în acest mod, vor fi folosiţi pentru a face locuri de muncă. Nu este clară formula prin care banii din taxe şi impozite – banii publici (căci aceasta este durerea politicienilor – cheltuirea banilor publici) se transformă în locuri de muncă. Nu ni se spune nici în cât timp, nici câte, nici ce fel de locuri de muncă vor fi create din cei 31 de miliarde de lei vechi (adică sub 700 de mii de euro, în condiţiile în care la capitolul investiţii de discută de zeci poate sute de milioane de euro!) şi nici cum va face asta! Va face Primăria o firmă de construcţii pe aceşti bani să angajeze câteva mii de oameni? Un lanţ de magazine? Sau poate o agenţie de publicitate? Va cumpăra poate cu aceşti bani investitori pentru Alba Iulia? Domnul Potor se plânge în continuare de plecarea tinerilor în alte oraşe pentru a avea un loc de muncă, omiţând să observe că tinerii aleg alte oraşe nu pentru că acolo stau joburile pe garduri, ci pentru că acolo există o evoluţie evidentă, există viaţă socială şi culturală, care atrage după sine investiţii. Procesul de industrializare s-a încheiat prin anii ’90, e momentul dezvoltării creative, prin informaţie, prin educaţie şi schimb liber de idei. Alba Iulia nu se află pe harta de interes a marilor investitori nu pentru că oraşul cheltuie bani pe evenimente culturale ci tocmai pentru că încă nu există suficiente asemenea evenimente, pentru că nu există suficientă promovare, suficient public, suficient potenţial. Domnul Potor şi echipa sa de “profesionişti” ar trebui să citească studiile referitoare la relaţia dintre dezvoltarea culturală şi dezvoltarea economică: vor fi surprinşi să afle că – cel puţin în ultimii 10 – 15 ani – prima o determină pe a doua şi mai puţin invers! Aşa a fost cazul încă în anii ’90 în cartierul Brooklyn care a devenit din aria gangsterilor şi oamenilor fără adăpost o zonă dezvoltată după mutarea artiştilor în cartier, aşa a fost cazul în oraşe precum Praga sau NoviSad (ultimul trăieşte în mare parte pe seama festivalului desfăşurat anual în cetatea similară cu cea din Alba Iulia) , iar cel mai bun exemplu de la noi este oraşul Sibiu – Capitală Culturală Europeană în 2007. Revenind la banii publici trebuie observat că însuşi motivul existenţei acestor fonduri (obţinute prin taxe şi impozite) este interesul public care se traduce în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. Acest interes public se împarte în trei direcţii principale: infrastructura (capacitatea de mobilitate în oraş, transport în comun, utilităţi), sprijin social (copii defavorizaţi, persoane cu handicap, minorităţi) şi educaţie şi cultură (programe de formare complementară, educaţie culturală şi artistică, evenimente culturale). Cum relaţia dintre nivelul de educaţie/cultură a unei comunităţi pe de o parte şi nivelul de trai dar şi nivelul de implicare civică şi politică pe de celalaltă parte sunt legate în mod direct şi proporţional, rămâne întrebarea: Cui foloseşte tăierea fondurilor alocate pentru cultură?
Închei prin a face o ultimă precizare vizavi de cheltuirea banilor publici: Coerenţa şi corectitudinea programelor precum şi transparenţa decizională sunt elementele cheie ale unui stat de drept, începând de la nivelul oraşelor. Dacă dl. “primar” doreşte să facă ordine, să corecteze ce – spune el – au greşit predecesorii săi, de aici trebuie să înceapă. Să ştim în orice moment ce face Primăria, de ce şi cât costă.
Restul e poveste electorală..

Cristina Anghel (Cândea) – candidat independent la Consiliul Local Alba Iulia

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI