Creșterea salariului minim, susținută de oamenii de afaceri din România. Care sunt cele trei condiții cerute
Creșterea salariului minim, susținută de oamenii de afaceri din România. Care sunt cele trei condiții cerute
Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a declarat faptul că este de acord cu creșterea salariului minim pe economie, propusă de către PSD, însă cu trei condiții.
Astfel, prima condiţie enunţă necesitatea rediscutării nivelului contribuţiilor şi scăderii impozitării pe muncă, propunerea de salariu minim 3.000 lei putând fi acceptată numai cu îngheţarea contribuţiilor, ca în agricultură sau construcţii.
A doua condiţie se referă la aplicabilitate, care trebuie să fie după ieşirea din iarnă, din mai 2023, nu de la 1 ianuarie, deoarece costurile cu energia sunt greu de suportat de firme.
Şi nu în cele din urmă, CNIPMMR consideră că salariul minim trebuie crescut „numai cu condiţia renunţării la aberaţia impozitării contractelor part-time”.
„Aceasta este poziţia CNIPMMR. Noi am discutat această propunere cu domnul preşedinte Florin Jianu, la nivel de birou, şi vom trimite poziţia noastră la Guvern. Suntem de acord cu propunerea de mărire a salariului minim, dar cu aceste condiţii,” a subliniat Ioan Mintaş.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat miercuri că Partidul Social Democrat (PSD) va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut.
Potrivit acestuia, PSD îşi doreşte ca 2.800 de lei din salariul minim pe economie să fie impozitaţi, iar 200 de lei să fie scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul de stat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]