Cosmeticele pentru copilaşi, la control!
Inspectorii Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba (DSP) desfăşoară în aceste zile, până pe data de 15 aprilie, o campanie de verificare a conformitaţii produselor cosmetice pentru copilaşii cu vârsta cuprinsă între 0 – 3 ani. Vor fi verificate produse precum şampon, creme etc. autohtone dar şi de provenienţă străină folosite de părinţi pentru micuţi.
Inspectorii DSP Alba au efectuat şi un număr de 39 controale în unităţi sanitare, şcolare, de alimentaţie publică şi colectivă, staţii de tratarea apei, unităţi industriale, prestări servicii, unităţi second – hand. În urma acestora au fost constatate neconformităţi în şase unităţi. Drept urmare au fost aplicate şi sancţiuni după cum urmează: un avertisment la un cabinet medic de familie pentru lipsă apă caldă în cabinet şi neefectuarea controlului medical periodic la personalul angajat; un avertisment – unitate desfacere alimente din cauza igienei generale precare; 3 avertismente la unităţi de alimentaţie publică pentru igienizare necorespunzătoare şi un avertisment la o unitate de preşcolari, neregula constatată fiind lipsa Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare.
De asemenea, DSP Alba a realizat şi o acţiune comună cu alte autorităţi de control, coordonată de IPJ Alba – în locurile şi/sau în mediile în care se comercializează substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunatoare sănătăţii, altele decât cele reglementate. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]