Ştirea zilei

Copiii NU primesc nici în 2021 suma de 500 de euro, ca bani de educație. Amânarea, oficializată printr-o ordonanță în ultima zi din 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Cu mai mulți ani în urmă, s-a propus, prin Legea educației, ca cei născuți după data de 9 februarie 2011 să primească de la stat o sumă de 500 de euro, ca bani de educație. Deși ar fi trebuit acordați încă din 2013, autoritățile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept. Banii nu vor fi dați nici în acest an, aflăm dintr-o ordonanță ce a fost oficializată în ultima zi din 2020.

Citește și: MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză.

Copiii nu vor primi nici în 2021 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin OUG 226/2020. Actul normativ ce conține o serie de măsuri fiscal-bugetare stabilește că acordarea sumelor de bani se amână până în 31 decembrie 2021.

Copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2022, dacă autoritățile nu vor decide asupra unei noi amânări. Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2022.

Citește și: Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie. Copiii vor primi 214 lei lunar

Motivul pentru care se amână iarăși acordarea banilor (din 2013 se tot amână) este evident: impactul financiar major pe care îl generează și lipsa de bani din bugetul de stat. În nota ce a însoțit ordonanța în faza de proiect scrie că, numai pentru 2021, ar fi nevoie de fonduri publice de circa un miliard de euro, în condițiile în care există peste 2.000.000 de copii ce ar trebui să primească sprijinul de 500 de euro.

“Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (…) Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi”, stabilește Legea educației.

Concret, cei 500 de euro vor fi depuși de autorități, în baza certificatului de naștere, într-un cont de depozit („cont pentru educație permanentă”) deschis la Trezoreria Statului, pe numele copilului, de către oricare dintre părinți, împuternicitul acestora sau reprezentantul legal. În plus, și părinții vor avea posibilitatea să depună bani în acest cont, iar pentru sumele aflate la Trezorerie se va plăti o dobândă anuală din bugetul statului.

Citește și: Mesaje de 1 iunie. Mesaje de Ziua Copilului • Urări și felicitări de la mulți ani care pot fi transmise prin SMS de Ziua Copilului

Practic, titularul contului va fi copilul, el urmând să fie singura persoană care va putea să retragă sume, începând de la vârsta de 16 ani și cu acordul expres al părinților. „Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate”, mai scrie în lege.

Important! Retragerea și folosirea banilor copiilor în alt scop decât cel educațional va reprezenta infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de la șase luni la un an.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Prețuri AlbaFest 2026: Cât costă mâncarea și băutura la cel mai așteptat festival de muzică din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețuri AlbaFest 2026: Cât costă mâncarea și băutura la cel mai așteptat festival de muzică din Alba Iulia Alba Iulia găzduiește în acest weekend, 13-14 iunie 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale verii – Festivalul AlbaFest 2026. Pe scena din Piața Cetății vor urca cei mai în vogă artiști ai momentului din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | PERCHEZIȚII BCCO și DIICOT Alba Iulia, în două dosare de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc. Doi bărbați reținuți. Ce au descoperit anchetatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII BCCO și DIICOT Alba Iulia, în două dosare de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc. Doi bărbați reținuți. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe o stradă din Alba Iulia: Un șofer BĂUT a intrat cu o autoutilitară într-o balustradă metalică și două tablouri electrice după ce i-a explodat o anvelopă

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Alba Iulia: Un șofer BĂUT a intrat cu o autoutilitară într-o balustradă metalică și două tablouri electrice după ce i-a explodat o anvelopă Un accident rutier s-a produs pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, după ce un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, […]

Citește mai mult