Copiii care au părinții plecați din țară vor beneficia de programe de after-school, rechizite și haine pentru școală, din fonduri europene
Copiii care au părinții plecați din țară vor beneficia de programe de after-school, rechizite și haine pentru școală, din fonduri europene
Camera Deputaților a adoptat, miercuri 28 iunie, proiectul de lege prin care 150 de milioane de euro din fonduri europene vor putea ajunge la copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, prin proiecte ale instituțiilor publice, ONG-urilor sau cultelor religioase.
Proiectul de lege votat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, completează Legea 272/2004 cu un articol care prevede că instituţiile publice locale şi centrale, unităţile de învăţământ, medicii de familie, spitalele, organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de protecţia copilului și cultele recunoscute să poată iniţia şi gestiona proiecte finanțate din fonduri europene prin care să ajute copiii ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Acum, doar legea prevede că serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională sunt obligate să dezvolte servicii de consiliere pentru copiii care au revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.
Noile prevederi vor intra în vigoare doar după ce legea va fi promulgată de președinte și publicată în Monitoul Oficial.
Fostul ministru al Muncii, deputatul liberal Raluca Turcan, unul dintre inițiatorii proiectului de lege adoptat miercuri, spune că cel puțin 20.000 de copii ai căror părinți sunt la muncă în străinătate vor putea să fie ajutați din toamna acestui an.
”Este un proiect pe care l-am inițiat alături de alți colegi parlamentari pentru că există zeci de mii de copii în România, posibil chiar până la 150.000, cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei.
Astfel, prin această lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii”, a scris Raluca Turcan, deputat PNL și ministru al Culturii, într-o postare pe Facebook.
Prin aceste proiecte, copiii vor putea beneficia de servicii educaționale, suport psihologic, programe de after-school, consiliere vocațională, rechizite și haine pentru școală și alte tipuri de proiecte, pentru a se integra la școală și în comunitate.
”Copiii rămași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar, autoizolarea, apariția tulburărilor emoționale și comportamentale, riscul de a se îmbolnăvi și riscul de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool)”, a mai scris Raluca Turcan în mesajul transmis după adoptarea proiectului de lege.
Sursa: gandul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp. „Urmează măsurile fiscale. Joi sau […]
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]