Rămâi conectat

Actualitate

Contractul educațional: Ce sancțiuni riscă parinții care refuză să-l semneze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Contractul educațional: Ce sancțiuni riscă parinții care refuză să-l semneze

Legea învățământului preuniversitar stabilește și sancțiuni în cazul în care părinții sau tutorii legale refuză să semneze contractul educațional cu școala, a anunțat Ligia Deca, Ministrul Educației.

Contractul educațional semnifică in document prin care reprezentanții legali ai copiilor își asuma anumite obligații în relația cu sistemul de învățământ.

Ministra Educației este de părere că autoritatea cadrului didactic se formează prin atitudinea pe care părinții elevului o au față de profesorii instituțiilor. Pentru a clarifica intențiile pe care le are prin introducerea unui contract educațional, Deca a declarat că „ dacă un copil are anumite limite la şcoală şi alte limite acasă, s-ar putea să fie un pic confuz vis-a-vis de ceea ce este permis şi ceea ce nu este permis. În Legea învăţământului preuniversitar am mai introdus un lucru. Știi că fiecare familie semnează acel contract educațional cu școala, acel contract include drepturi şi obligaţii atât pentru elevi, cât şi pentru şcoală, cât şi pentru familie.

În lege, ca urmare a faptului că am înțeles că sunt părinţi care nu doresc să semneze acest contract, am introdus sancțiuni pentru acele familii care refuză să-şi asume şi partea de responsabilitate, nu numai partea de drepturi pe care, firesc, elevii le au. Dar nu e vorba despre sancțiuni. Sigur că avem nevoie şi de limite, ceea ce trebuie să înţelegem este faptul că ceea ce facem noi, ca adulți, are consecințe pentru copii. De aceea, îndemn familiile să vorbească cu respect despre şcoală, cu respect despre cadrele didactice”.
Când va avea loc semnarea și ce va conține contractul educațional

Conform proiectului de Legi al învățământului preuniversitar, la înscrierea antepreșcolarului, a preșcolarului sau a elevului într-o unitate de învățământ, directorul acelei unități de învățământ se obligă să semneze un contract educațional alături de părinți, reprezentanți legali sau chiar elevul în sine, în cazul acesta a trecut de vârsta majoratului.

Contractul educațional prevede drepturile și obligațiile ambelor părți implicate, garantând care sunt drepturile beneficiarilor primari și secundari, în conformitate cu prevederile contractului educațional-tip, potrivit RomâniaTV.

Contractul încheiat între părinţi, reprezentant legal sau elevul major şi unitatea de învățământ conține obligatoriu clauzele din contractul educațional-tip, iar, în funcție de specificul fiecărei unități, prin hotărârea Consiliului de Administrație, pot fi adăugate şi alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreşcolarului, al preșcolarului sau al elevului.

Deca a precizat că Legea educației nu poate introduce prevederi care contravin Codului Civil, subliniind că sancțiunile şi măsurile foarte dure ”au un impact, dar au un impact limitat”.

Sursa: infofinanciar.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea