Constantin Brâncuși – un „poet al formelor cioplite”, alungat din România: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști”

Constantin Brâncuși – un „poet al formelor cioplite”, alungat din România: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști”

Astăzi, 19 februarie, se împlinesc 144 de ani de la nașterea marelui sculptor, Constantin Brâncuși. Un geniu al artei contemporate, pe care academicienii staliniști l-au alungat din România, dar revendicat de francezi. Atelierul său este găzduit integral de către Muzeul de Artă Modernă din Paris, în timp ce casa în care s-a născut artistul, din județul Gorj, a dănuit câtva timp, drept coteț pentru găini, urmând ca mai apoi să se prăbușească…

De Ziua Brâncuși, pentru care Ministerul Culturii a făcut marele tam-tam cu Irina Rimes, Cumințenia Pământului va sta departe de ochii publicului. Ministerul a plătit, din sponsorizări, aproximativ 40.000 de euro pentru o proiecție pe clădirea MNAR, dar nu a plătit 2000 de euro pentru a expune sculptura lui Brâncuși.

Născut în satul gorjean Hobița, la data de 19 februarie 1876, într-o casă construită în întregime din lemn, Constantin Brâncuși avea să ajungă, după multă muncă, dedicare și ambiție, un „poet al formelor cioplite”, opera sa rămânând nemuritoare.

Micul Brâncuşi era bătut de către fraţii mai mari şi de către severul său tată, fapte care l-au făcut încă de la doar câţiva anişori să plece de acasă. Spre deosebire de tatăl său, care îl bătea cu nuielele, pe mama sa era o femeie cu suflet bun, pe care o pomenea adesea cu nostalgie şi despre care vorbea cu multă tandreţe.

Mama sculptorului sufletului românesc şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, însă n-a apucat să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român.

Imaginea satului natal a fost păstrată cu sfinţenie de marele artist, mărturisind că „nu aş fi fost nimic şi nu aş fi dăltuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte“.

În 1902, Brâncuşi absolvă cu notă maximă Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti, iar la vârsta de 27 de ani, tânărul Brâncuși a onorat prima comandă a unui monument public: bustul generalului medic Carol Davila.

De pe urma acestei lucrări, își propusese să-și plătească drumul până la Paris, unde visa să-și continue studiile, doar că, nemulțumiți de nasul prea lung și de forma epoleților, cei care comandaseră bustul lui Davila nu au vrut să-i plătească artistului. Brâncuși le întoarce spatele, refuzând să ajusteze nasul generalului. Sculptura este expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar din Bucureşti.

Acest lucru nu l-a doborât pe tânărul artist care voia cu orice preț să-și urmeze visul, ba chiar mai mult, l-a motivat să parcurgă pe joi cei 2.000 de km care-l despărțeau de orașul de pe Sena.

Așadar, în 1904 părăseşte România „fără alte mijloace decât cunoştiinţele însuşite“, iar după câteva escale, la Budapesta, Vinea și München, Brâncuși ajunge, în cele din urmă, pe meleagurile franceze, s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase, iar pentru a se întreține a lucrat ca infirmier.

Deşi la început mijloacele de vieţuire de aici au fost anevoioase, artistul nescăpând de munca umilitoare a emigrantului, lucrând şi ca ospătar, norocul îi surâde din nou tânărului artist, care primeşte o bursă din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, la propunerea ambasadorului României la Paris, Grigorie Ghika.

Brâncuși recunoștea franc: „La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurant (n.r. – în taverna Moilard). Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor”.

Foarte importantă pentru cariera tânărului artist este experienţa pe care o are în atelierul celebrului sculptor francez, Rodin, după ce, la doar un an, ambiția lui Brâncuși l-a ajutat să se înscrie la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.

Sub aripa marelui Rodin n-a stat decât un an, părăsind atelierul marelui maestru, pentru a-și deschide propriul atelier: „Ce era să fac? La umbra unui copac falnic, nu mai crește nimic”, și-a justificat Brâncuși decizia. Una bună, de altfel.

Este momentul în care artistul român trăieşte întoarcerea cu faţa către izvoarele folclorice. De acum înainte va începe cascada marilor realizări artistice: „Ansamblul de la Buzău“, „Rugăciunea“ (operă care marchează „momentul depăşirii influenţei lui Rodin“), „Sărutul“, „Cuminţenia Pământului“. Toate aceste lucrări îl vor impune pe Constantin Brâncuşi pe piedestalul lumii artistice.

Din 1910 renunţă la modelaj şi pictură, pentru a practica cioplitul direct. Una dintre operele lucrate acum este „Sărutul“ („La Baiser“). Printre lucrările de mare valoare ale artistului mai amintim: „Muza adormită“ (1909), „Pasărea măiastră“ (1910), „Prometeu“ (1911).

Lucrează mai apoi la o nouă operă, „unul dintre cele mai celebre şi cuprinzătoare portrete ale secolului XX“, aşa cum spunea A. H. Barr, „Mademoiselle Pogany“, lucrare ce a avut-o drept muză pe celebra pictoriţă Margit Pogany.

„Poetul formelor cioplite“ construieşte o vastă operă cu un complex caracter tematic.

În 1918, marele artist realizează, în memoria eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, prima versiune în lemn a „Coloanei fără şfârşit“. Abia în anul 1937, după ce fusese curtat de însuşi maharajahul Yeswant Raotolcar Bahadur, care dorea să-i constriască un templu, artistul se întoarce în ţară la invitaţia Aritinei Tătărăscu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, pentru a executa Monumentul de la Târgu Jiu, proiect început încă din 1918.

Astfel, realizează tripticul „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana fără sfârşit“ (1937-1938). Pe lângă binecunoscuta temă populară, care se face simţită în mai toate operele marelui artist, ansamblul de la Târgu Jiu îmbracă şi o dimensiune spirituală: exprimarea sentimentului cosmic manifestat prin reunirea celor patru elemente fundamentale ale lumii – apă (pornind de la râul Jiu), pământ („Masa tăcerii“ care încorporează pământul), focul (flacăra care asigură triumful asupra morţii, în „Poarta Sărutului“) şi aer (avântul „Coloanei fără sfârşit“, care escaladează văzduhul în drumul spre veşnicie).

Se spune că, una dintre sursele de inspirație pentru celebra Coloană a Infinitului, a fost un mic sat dacic, din județul Alba, satul Loman, unde tradițiile și obiceiurile funerare deosebit de interesante, din punct de vedere culturat și arhitectic, sunt păstrate, din generație în generație, încă din perioada precreștină.

„Coloana fără de sfârşit“ descrie ascensiunea permanentă a sufletului, care se odihneşte deplin în veşnicie – ideea filozofică din spatele acestei lucrări mărețe fiind insipirată din motivul stâlpilor funerari de la Loman – în vârful cărora sunt păsări, simbolizând sufletul celui care a trecut în cele veșnice și care s-a întuchipat în forma unui porumbel, ca expresie a tinereții și izbăvirii prin moarte.

Se mai spune că, „Coloana infinitului” sau „Coloana recunoștinței fără sfârșit” a fost inspirată după un șurub de teasc, pe care Brâncuși îl ținea în atelier, fascinat și preocupat să reproducă acea mișcare infinită pe care o sugera șurubul.

Maestrul Brâncuşi primea cu plăcere ucenice în atelierul său, despre care se spune că le poreclea, dându-le nume bărbăteşti, ca să le poată înjura sau ocărî când îl scoteau din sărite.

De multe ori, la teatru și la cinematograf, în Paris, Brâncuși mergea însoțit de Polaire, o „căța” căreia sculptorul îi rezerva o lojă specială; l Tot ce se afla în atelierul din Montparnasse era construit chiar de mâna artistului, de la scaune, mese și fotolii, până la pat și sobă; crea chiar și viori, la care cânta el însuși.

Constantin Brâncuși era un om superstițios, motiv pentru care nu a terminat câteva din lucrările începute, piese pe care le catalogase drept aducătoare de ghinion.

La 16 martie 1957, marele artist român Constantin Brâncuşi a trecut în veşnicie în atelierul său din Impasse Rosin din Paris. Artistul român care „în piatră, în blocul ei „mut“ a simţit „ritmurile universale“.

Prietenii îl descriu cu dragoste şi admiraţie pe bătrânul geniul de pe Montparnasse, 54. „O barbă albă de chinez, o cămaşă tot albă, o tichie, sandale, un brâu din piele, o faţă roşcovană, luminată de razele soarelui şi înfrumuseţată de trecerea anilor, buze groase care vibrează la fiecare respiraţie, el absoarbe frumuseţea care îl înconjoară, frumuseţea creată de propriile sale mâini.”, îşi aduce aminte Robert Payne despre Brâncuşi. În alte mărturii îl găsim descris ca fiind „Înalt numai de 1, 60 m, el avea alura unui bărbat mai înalt. Purta haine grele: un halat alb de lucru, pantaloni albi, o bonetă albă de marinar ridicată trăsnit într-un colţ şi saboţi de lemn. Când era frig îşi punea un şal pe umeri.  Şchiopăta din cauza unei fracturi prost reparate şi se sprijinea într-un baston. Avea un nas frumos desenat, sprâncene stufoase, ochi pătrunzători şi o barbă lungă, cenuşie. În tinereţe era poreclit Vulpoiul, din cauza părului brun-roşcat şi a firii sale şirete.”

A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse, un număr mare de personaje ilustre fiind îngropate în locașul de odihnă parizian, artistul trecând în cele veșnice „supărat” pe poporul său: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și mai proști”.

Poate că, nu prea-l merităm îndeajuns de mult pe marele Brâncuși, din cauză că, poporul nostru nu știe să aprecieze „ceva”, în adevăratul sens al cuvântului, decât atunci când acel „ceva” dispare sua nu mai este al nostru. Nu ne putem asuma întru-totul vina predecesorilor noștri care nu știau, pe drept cuvânt, cu ce anume aveau de a face.

Dar, trebuie să-i înțelegem poziția testamentară a marelui sculptor, drept răspuns la catalogarea pe care academicienii perioadei postbelice au făcut-o pe baza operei brâncușiene și pe care au considerat-o „exemplu de formalism în sculptură la noi” și felul în care aceasta a fost înlăturată într-un mod grobian: „Las moştenire statului francez absolut tot ceea ce vor conţine atelierele mele în ziua decesului meu”.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---