Rămâi conectat

Ştirea zilei

Congresul Spiritualităţii Româneşti – bun simţ şi optimism moderat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Întâlniţi la Primăria minicipiului Alba Iulia, reprezentanţii mandataţi de Ion Dumitrel şi Mircea Hava, dir. Ioan Bodea – Consiliul judeţean Alba; viceprimar Ioan Bogăţan, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – Victor Crăciun, vicepreşedintele Ligii, general Chelaru, consilier Ioan Bâscă şi scriitorul Ion Mărgineanu, membri în conducerea Congresului într-un climat de înţelegere, respect reciproc, bun simţ au parafat structura Congresului Spiritualităţii Româneşti, întreaga problematică financiară, tipografică. Aşadar, Congresul se va desfăşura între 28 noiembrie (ziua sosirii delegaţiilor la Congres) şi 2 decembrie 2010.
Deschiderea Congresului va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor în ziua de 28 noiembrie 2010, urmând ca lucrările să se desfăşoare pe trei mari secţiuni axate pe rolul Alba Iuliei în înfăptuirea istoricelor Uniri, pe evocarea unor personalităţi ale neamului printre care Cantemir, Iorga, Brâncuşi (la ceasuri aniversare) şi împlinirea a 120 de ani de la fondarea Ligii Culturale. Se aşteaptă prezenţa la Congres a circa 80-100 persoane, oameni de seamă ai românităţii din mai multe ţări ale lumii, modele credibile de urmat într-un domeniu sau altul, scriitori, traducători, cercetători, academicieni, istorici, feţe bisericeşti. Cazarea acestora se va face la Hotel „Transilvania”. De remarcat acurateţea înţelegerilor dintre organizatori, seriozitatea, respectul pentru promovarea valorilor spirituale româneşti în lume, asigurarea unor condiţii optime de desfăşurare a manifestărilor din care nu vor lipsi sesiuni de comunicări, expoziţii, lansări de carte, un spectacol de excepţie susţinut de T. Gheorghe, Gh. Zamfir şi clujeanul Dumitru Fărcaş. Nouă, albaiulienilor ne revine nobila sarcină de-a asigura o prezenţă cât mai redutabilă, care să intervină pe secţiuni, în derularea acţiunilor culturale, gândindu-ne şi la posibilitatea de-a invita prin Fundaţia „Alba Iulia 1918” reprezentanţi ai unor fundaţii, societăţi cultural-patriotice, în ziua secţiunilor pe cele trei teme majore, din ţară, Republica Moldova, Ucraina. Deocamdată să ne bucurăm că acest Congres – simbol al portretului în mişcare al românităţii se ţine la Alba Iulia ca preambul al Zilei Naţionale a României, că instituţiile judeţene amintite, la care se adaugă şi Prefectura judeţului Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Filiala „Alba – Hunedoara” a Uniunii Scriitorilor şi alte organisme subordonate, îşi vor uni eforturile pentru reuşită. La treabă!
Dintre participanţi, Ion Mărgineanu – membru în conducerea Congresului Spiritualităţii Româneşti.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Aiud, pe ultima sută de metri – organizatorii caută ultimii expozanți

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Aiud, pe ultima sută de metri – organizatorii caută ultimii expozanți Magia sărbătorilor de iarnă începe să prindă contur la Aiud! Primăria municipiului anunță că pregătirile pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din oraș au intrat în linie dreaptă, iar organizatorii fac un ultim apel către meșteșugari, comercianți […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Nu e doar o femeie în uniformă: Locotenent Olguța Bodnar, comandant de companie – „Nu, nu m-am simțit absolut niciodată discriminată.” Lecția ei de curaj și profesionalism

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Nu e doar o femeie în uniformă: Locotenent Olguța Bodnar, comandant de companie – „Nu, nu m-am simțit absolut niciodată discriminată.” Lecția ei de curaj și profesionalism Locotenent Bodnar Olguța Mihaela, comandant de companie în cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, este un exemplu de perseverență și profesionalism în cadrul armatei române. Cariera […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Modernizarea drumului forestier Barajul Oașa – Poarta Raiului, care face legătura între DN 67C Transalpina și zona turistică din Munții Șureanu: Se caută soluții de finanțare pentru reparea celor peste 15 km

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea drumului forestier Barajul Oașa – Poarta Raiului, care face legătura între DN 67C Transalpina și zona turistică din Munții Șureanu: Se caută soluții de finanțare pentru reparea celor peste 15 km Primăria Șugag caută, alături de partenerii săi instituționali, soluții de finanțare pentru modernizarea drumului forestier Barajul Oașa – Poarta Raiului, care face legătura […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea