Condamnat în trecut pentru omor, judecat pentru ameninţarea unui poliţist din Alba: „Boschetarule, să vezi ce bătaie îţi dau”
Condamnat în trecut pentru omor, judecat pentru ameninţarea unui poliţist din Alba: „Boschetarule, să vezi ce bătaie îţi dau”
După ce a ultragiat un poliţist, un bărbat din Alba, condamnat în trecut la 10 ani de închisoare pentru omor, are şanse mari să ajungă din nou după gratii.
S-a întâmplat în 20 decembrie 2021, la Alba Iulia, iar o primă sentinţă a fost pronunţată pe data de 30 iunie 2022. A. C. este acuzat că a manifestat un comportament agresiv faţă de un agent de poliţie, care îi verifica identitatea, fiind sub influenţa alcooliului.
Bărbatul s-a deplasat la geamul autospecialei de poliţie, i-a solicitat poliţistului să-i restituie cartea de identitate, i-a adresat cuvinte jignitoare, a început să urle, a pus mâinile pe capota autospecialei şi l-a ameninţat cu acte de violenţă spunându-i: „Am făcut puşcărie şi mai fac”.
„Deoarece inculpatul împiedica desfăşurarea procedurii de legitimare, acesta a fost încătuşat şi condus la sediul Poliţiei Mun. Alba Iulia, iar cu ocazia introducerii în autospeciala de poliţie, l-a ameninţat pe agentul (…) cu bătaia, spunând-i: boschetarule, să vezi ce bătaie îţi dau, să vezi ce palme îţi dau eu ţie! La sediul poliţiei, a continuat să adreseze injurii şi cuvinte jignitoare persoanei vătămate, apoi ameninţări, afirmând: cu mâinile la spate te bat boschetarule… iar ulterior i-a mai spus: familia ta nu circulă… stai aşa că vă arăt eu. În cele ce au urmat, a continuat ameninţările, spunându-i agentului de poliţie că îi omoară familia, afirmând: am făcut puşcărie pentru omor! Îţi omor ţie familia, dacă vrei!”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.
Bărbatul a încetat să mai adreseze ameninţări şi cuvinte jignitoare în momentul în care, la sediul poliţiei şi-a făcut apariţia avocatul său ales, care l-a sfătuit apoi să-şi ceară scuze. Desfăşurarea evenimentului, de la momentul legitimării inculpatului şi până când acesta a părăsit sediul poliţiei, a fost înregistrată audio-video cu camera aflată în dotarea agentului de poliţie.
„Numitul a fost condamnat la data de 21.05.2012, printre altele, pentru comiterea infracţiunii de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare, fapta constând în aceea că a lovit persoana vătămată atât cu piciorul cât şi cu un cuţit în zona capului şi feţei. Dat fiind faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, se reţine că singura posibilitate este cea a executării pedepsei în regim de detenţie”, se susţine în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.
Pe lângă pedeapsa de 8 luni de închisoare cu executare, A. C. mai trebuie să-i plătească poliţistului daune morale în valoare de 2.000 de lei.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?
Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]
FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea
Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]
Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari
Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]
