Rămâi conectat

Sport

Concursuri în Spania pentru atleţii de la AC „Mica Romă” Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 14-30 ianuarie, atleţi legitimaţi la AC „Mica Romă” Blaj şi CSŞ Blaj au efectuat un cantonament centralizat de pregătire în Spania, la Barcelona, sub comanda antrenoarei Cristina Man regăsindu-se 12 competitori. „Stagiul a fost unul foarte bun în privinţa pregătirii, am efectuat antrenamente la temperaturi optime. Mai greu este acum la revenirea în ţară, când ne lovim de această iarnă geroasă, pentru că practic, raportat la Spania, suportăm o diferenţă substanţială, de peste 30 de grade Celsius”, a declarat Cristina Man.
Cu acest prilej sportivii blăjeni au luat startul la două importante competiţii atletice, realizând performanţe notabile. Astfel, la semimaratonul de la Barcelona, ce a reunit la start peste 8000 de participanţi, Andreea Simu (Barna) s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului la senioare, cu timpul de o oră 19 minute şi 6 secunde (record personal). De asemenea Mădălina Biriş, deşi la prima cursă de semimaraton din carieră a încheiat întrecerea pe locul întâi la junioare, cu rezultatul de o oră şi 26 de minute.
O altă întrecere la care au concurat conjudeţenii a fost tot în Catalunya, a 23-a ediţie a cursei de 10 kilometri de la Polinya (279 de competitori). Dar iată rezultatele înregistrate: lAdrian Dordea – locul întâi la general şi locul întâi la cadeţi (timpul 33 minute); lAndreea Simu (Barna) – locul întâi la general şi locul întâi la senioare (cu timpul 36:38); lMădălina Biriş (prima cursă pe această distanţă) – locul doi la general şi locul doi la senioare (rezultatul 42:18); lNicoleta Ciufudean – locul întâi la cadeţi; lGabriela Stoia – locul doi la cadeţi; lIulian Stoica – locul doi la cadeţi; lDarius Cristea – locul trei la cadeţi; lAlin Oancea – locul întâi în cursa de 2 kilometri (100 de concurenţi); lBogdan Man – locul întâi la copii în cursa de un kilometru (80 de competitori). „Iniţial am dorit să participăm la concursuri în sală, însă regulamentele sunt foarte stricte în privinţa înscrierilor, trebuie făcute cu mult timp înainte. Oricum, am realizat două verificări utile în vederea primelor întreceri interne de săptămâna viitoare, Grand Prix-urile pentru juniori III şi II din Bucureşti”, a încheiat Cristina Man (AC „Mica Romă” Blaj), desemnată cel mai bun antrenor al judeţului în 2010 în ierarhia sporturilor olimpice.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin 2-2 (1-0), în prima rundă din play-out | Gazdele, egalate în două rânduri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a remizat pe propriul teren cu Avântul Reghin, în prima rundă din play-off-ul Seriei 9 din eșalonul terț, scor 2-2 (1-0) joc în care amfitrionii au condus în două rânduri, dar au fost egalați de fiecare dată. Apărătorul gazdelor Vitinha a fost înlocuit la pauză și transportat la spital din pricina unei lovituri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea