Rămâi conectat

Curier Județean

Comunicat de presă| USR – PLUS: Am sesizat autoritățile privind folosirea ILEGALĂ a banilor publici în campania lui Voicu Paul. Consilierii cu moralitate pot să îl REVOCE din funcție

Publicat

în

Echipa USR-PLUS continuă demersul civic și legal privind panourile electorale ILEGALE, finanțate din bani publici de viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul și de PNL, depunând TREI PLÂNGERI la autoritățile cu atribuții în cercetarea unor asemenea cazuri.

Recomandăm tuturor albaiulienilor care au informații de alte posibile încălcări ale legii să ia atitudine și să sesizeze orice astfel de fapte pentru a opri ilegalitățile și risipa banului public.

Petițiile întocmite de colegii din USR-PLUS, însoțite de deciziile Biroului Electoral Alba Iulia și Biroului Electoral Județean Alba, care au constat faptul că Voicu Paul și PNL au folosit ILEGAL bani publici din care au realizat panouri de promovare electorală, au fost înaintate Inspectoratului Județean de Poliție Alba, Autorității Electorale Permanente și Curții de Conturi. Așteptăm ca IPJ să stabilească natura faptei și să înainteze mai departe dosarul la Parchet, Autoritatea Electorală Permanentă să certifice încălcarea gravă a legislației electorale și să dispună măsuri, iar Curtea de Conturi să deruleze un control și să stabilească prejudiciul cauzat de fapta domnului Voicu Paul. NU NE OPRIN aici și, după răspunsurile pe care le așteptăm de la aceste instituții, vom continua demersul nostru de sesizare și a autorităților cu competență în domeniul cercetării faptelor de corupție. NU ÎI LĂSĂM SĂ SCAPE PÂNĂ NU RESTITUIE ULTIMUL BĂNUȚ ALBAIULIENILOR, astfel încât respectăm toți pașii legali pentru ca să nu poată invoca vicii de procedură.

Electrica Furnizare Discount

CEREM PUBLIC consilierilor locali din Alba Iulia, care mai au moralitate, respect față de albaiulieni și față de litera legii, să înceapă de urgență procedura de REVOCARE DIN FUNCȚIE a viceprimarului cu atribuții de primar, Voicu Paul, deoarece orice zi în care domnia sa rămâne în funcție ar putea însemna alte situații în care bugetul și imaginea instituției sunt prejudiciate grav. De asemenea, conform legii, o persoană dovedită că a comis fapte considerate ilegale trebui suspendată sau revocată din funcția publică pentru a nu se folosi de prerogativele sale pentru a-și acoperi urmele. Știm că Voicu Paul mai are foarte puține zile pentru a se lăfăi în scaunul de primar, însă procedura de revocare din funcție nu este o acțiune politică, ci un demers firesc și legal pentru orice oraș european. Un demnitar public nu are dreptul să mai rămână nici măcar o clipă în funcție dacă a fost prins cu mâna vârâtă până la cot în bugetul cu bani publici. Din punctul nostru de vedere revocarea domnului Voicu Paul ar fi picătura care ar începe să readucă încrederea albaiulienilor în Primăria Alba Iulia.

Solicităm astfel consilierilor locali din toate partidele (PNL, PSD, ANA, ALDE, PMP) să înceapă demersurile pentru întrunirea în regim de urgență a Consiliului Local Alba Iulia și să demonstreze că își respectă jurământul de a fi în slujba orașului și în slujba albaiulienilor. Avem convingerea că în CL Alba Iulia mai există consilieri cu moralitate și coloană vertebrală astfel încât, așa cum prevede Codul Administrativ, două treimi dintre aceștia să convoace ședința consiliului și să îl revoce din funcție pe domnul Voicu Paul.

După LUNEA ALBĂ în care albaiulienii au început să își recâștige orașul, a venit JOIA NEAGRĂ pentru PNL și Voicu Paul, ziua în care încep să plătească pentru faptele lor și pentru că au confiscat Alba Iulia. A venit timpul ca băieții deștepți cu rădăcini adânci în vechiul FSN, care au amanetat orașul de peste 30 de ani și se înfruptă fără jenă din bugetul public, să PLĂTEASCĂ în fața albaiulienilor și în fața legii.

În cazul în care i-a mai rămas un strop de respect și bun simț, îi cerem domnului Voicu Paul să spună public câți bani „a împrumutat” pentru campania electorală din buzunarul albaiulienilor și să înceapă să îi dea înapoi.

EI (băieții deștepți) CU PAUL, NOI CU VOI (albaiulienii)!

Publicitate

Curier Județean

FOTO| Tineretul Național Liberal Alba lansează campania de Crăciun “Donează un strop de bucurie!”: O picătură de sânge poate salva o viață

Publicat

în

Tineretul Național Liberal Alba lansează campania de Crăciun “Donează un strop de bucurie!”: O picătură de sânge poate salva o viață

Tineretul Național Liberal Alba lansează campania de Crăciun “Donează un strop de bucurie!”. Prin intermediul acestei campanii, dorim să facem două fapte bune, acum în prag de sărbători. Deși se spune că fiecare dintre noi este unic, sângele nostru nu este. Astfel, putem ajuta și putem fi ajutați dacă este necesar. O picătură de sânge poate salva o viață.

Anul acesta, haideți alături de noi să fim Moș Crăciun pentru o zi și să ajutăm la salvarea de vieți. Cu tichetele strânse în urma donării, ne vom asigura să întregim masa unor familii mai puțin norocoase. Acestea se vor strânge la sediul Partidului Național Liberal Alba, de luni până vineri, între orele 09:00-18:00. Totodată, tot la sediul Partidului vom strânge jucării, haine și rechizite. Vă invităm în număr cât mai mare să facem împreună fapte frumoase cu și pentru oameni frumoși! Campania se desfășoară în perioada 08.12.2021-20.12.2021.

Împreună suntem o armată de Moși Crăciun! Donează un strop de bucurie alături de familia Tineretului Național Liberal Alba. Inimile tinere bat alături de voi!

Electrica Furnizare Discount

Citește mai mult

Curier Județean

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba: Vizite de lucru, în teren, efectuate de prefectul Nicolae Albu și directorul executiv al SGA Alba

Publicat

în

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba: Vizite de lucru, în teren, efectuate de prefectul Nicolae Albu și directorul executiv al SGA Alba

Prefectul Nicolae Albu împreună cu directorul executiv al SGA Alba, Sorin Vlad, au efectuat, pe parcursul lunii noiembrie, trei vizite de lucru în teren, verificând stadiul diferitelor lucrări efectuate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba.

Astfel, în data de 10.11.2021, cei doi au fost prezenți pe raza U.A.T Săsciori, Sebeș, Alba Iulia și Ighiu, la următoarele obiective:

Electrica Furnizare Discount

Amenajare râul Mureș și afluenți – zona Alba Iulia, lucrare din administrarea SGA Alba:

– Râul Mureș – zona Oarda, pe malul stâng, între confluența r. Sebeș și v. Oarda cu r. Mureș și amonte și aval de podul DN 1, până la podul C.F., s-a defrișat, curățat, ecologizat și sistematizat malul stâng pe lungime de 1 km;

– Râul Mureș – zona Partoș, mal drept amonte și aval pod DN1 – zona debarcaderului – terasamente 5.500 mc, pe o lungime de 1 km, unde există și un protocol de colaborare cu Primăria Alba Iulia cu privire la viitoarea zonă de agrement;

Râul Sebeș – la Petrești și Sebeșel:

– U.A.T. Săsciori, decolmatare 2.000 mc pe o lungime de 7km;

– U.A.T. Sebeș, decolmatare 6.000 mc pe o lungime de 0,7km;

Valea Răchita, aval pod D.N. – confluența cu râul Sebeș, coada barajului de la Petrești,

– U.A.T. Săsciori decolmatare 800 mc, pe o lungime de 1km;

Amenajare râul Ampoi, lucrare din administrarea SGA Alba:

– Râul Ampoi la Bărăbanț, U.A.T Alba Iulia, se execută lucrări de reparații la digul parapete de beton pe o lungime de 300 m cu 150 mc beton;

– Râul Ampoi la Micești – Șard, U.A.T Alba Iulia și U.A.T Ighiu, se execută lucrări de decolmatare 3.000 mc și reprofilat pe o lungime de 2,5 km;

Valea Țelna la Țelna, U.A.T Ighiu, lucrări de decolmatare – reprofilare și apărări mal din anrocament mare 250 mc, pe o lungime de 1 km.

A doua deplasare a avut loc în data de 16.11.2021, în următoarele locații: U.A.T Galda de Jos, Râmeț, Stremț și Teiuș.

U.A.T. Galda de Jos:

– Valea Gălzii în satul Benic – s-au executat lucrări de decolmatare-reprofilare pe o lungime de 0,5 km și apărare de mal pe o lungime 0,1 km, și un prag de fund, cu anrocament de piatră brută pusă la dispoziție prin protocol de Primăria Galda de Jos;

– Râul Cetea în satul Cetea – s-au executat lucrări de decolmatare-reprofilare pe o lungime de 1,0 km și apărare de mal și praguri de fund pe o lungime 0,4 km, cu anrocament de piatră brută pusă la dispoziție prin protocol de primăria comunei Galda de Jos;

Râul Geoagiu pe teritoriul a 4 U.A.T.-uri – Teiuș, Stremț, Râmeț și Mogoș:

– Pe U.A.T. Teiuș, ca urmare a inundațiilor din iunie 2021, s-au decolmatat 1.000 mc;

– Pe U.A.T. Stremț, ca urmare a inundațiilor din iunie 2021, s-au decolmatat 8.000 mc;

– Pe U.A.T. Râmeț, ca urmare a inundațiilor din iunie 2021, s-au decolmatat 6.000 mc;

– Pe U.A.T. Mogoș, s-au executat lucrări de decolmatare-reprofilare albie de 3.000 mc;

Astfel, râul Geoagiu a fost reprofilat pe o lungime totală de 16 km, totodată realizându-se și apărări de mal.

În data de 23.11.2021, deplasarea s-a făcut în zona Munților Apuseni:

U.A.T. Abrud:

– Regularizare râul Abrud – au fost executate lucrări de întreținere: tăieri vegetative și decolmatare curs apă, zona intravilan, cumulând un volum de lucrări de 8.700 mc, pe 3 km lungime curs de apă, aici fiind încheiat un contract de colaborare cu Primaria Abrud;

U.A.T. Câmpeni;

– Regularizare râu Abrud, confluența cu râul Arieș – au fost executate lucrări de întreținere, tăieri vegetative și decolmatare, cumulând un volum de lucrări de 2.500 mc, pe 1 km lungime curs de apă;

– Regularizare râu Arieș, amonte și aval de confluența cu râul Abrud – au fost executate lucrări de întreținere, tăieri vegetative și decolmatare 3.000 mc pe 1 km;

U.A.T. Ocoliș

– Pârâul Ocoliș și afluentul acestuia, pârâul Craca – s-au executat lucrări de decolmatare -reprofilare – recalibrare albie pe o lungime de 12,5 km, din care 3 km pe pârâul Craca și diferența pe pârâul Ocoliș, cumulând un volum de lucrări de 35.000 mc;

– Lucrări de punere în siguranță a malurilor, prin lucrări de apărare de mal și praguri de fund pentru stabilizarea talvegului, din anrocament mare, pe o lungime de 3,4 km, cu 22.000 to de anrocament;

– La acel moment erau mobilizate 5 excavatoare și două vole. Pe lângă acestea au mai fost două buldozere și un excavator de la S.G.A. Sibiu.

Pe lângă aceste lucrări, S.G.A. Alba desfășoară permanent lucrări de întreținere curentă a tuturor lucrărilor hidrotehnice din administrare – cosiri de diguri, tăieri de vegetație, decolmatări și igienizări ale cursurilor de apă.

Lucrările de amenajare a albiilor râurilor din administrarea SGA Alba continuă și în perioada următoare, executându-se, totodată, și lucrări de prevenire a fenomenelor hidrometeorologice (inundații) în județul nostru.

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Meteș cercetat de polițiști: A fost depistat la volan după mai multe păhărele. Ce indica aparatul etilotest

Publicat

în

Bărbat din Meteș cercetat de polițiști: A fost depistat la volan după mai multe păhărele. Ce indica aparatul etilotest

La data de 7 decembrie 2021, în jurul orei 17.20, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale si Europene au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Meteș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Valea Morii din Zlatna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Electrica Furnizare Discount

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare