Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă PSD Alba| Sănătatea și siguranța elevilor sunt pe primul plan, iar situațiile speciale impun reguli în consecință!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consilierii locali PSD ai orașului #Câmpeni îi transmit domnului primar Cristian Dan Pașca, în urma solicitării sale de pe rețeaua de socializare Facebook, că ”maleabilitatea” la care face apel pălește în fața respectării prevederilor legale, regulilor de prevenire a răspândirii îmbolnăvirilor și a lipsei argumentelor raționale, de bun simț.

În fapt, consilierii locali ai #PSD au votat împotriva unui proiect de hotărâre care viza, în final, desfășurarea orelor de educație fizică într-o sală de sport care este, în momentul de față și centru de vaccinare împotriva COVID-19. Votul a fost astfel dat în lipsa unor avize/autorizări din partea autorităților de sănătate abilitate, a prezentării unor măsuri clare de prevenție în actualul context epidemiologic și a argumentelor concrete și corecte de desfășurare a unor activități sportive în aceeași clădire în care funcționează și un centru de vaccinare.

De asemenea, în aceeași postare din mediul online, primarul din Câmpeni face apel la consilierii PSD, să aibă încredere în el. Or, în unele cazuri precum acesta, lipsa argumentelor temeinice și raționale, de natură obiectivă, înfrânge încrederea, care este de natură eminamente subiectivă. Este ca și cum un șofer care a consumat alcool solicită polițistului încredere în abilitățile sale de a conduce mașina. Totodată, lipsa unor documente scrise care să confere girul și siguranța unui astfel de vot depășesc cadrul privind ”buna organizare” și ”comunicare” pe care le clamează primarul la finalul postării sale.

Sau poate ne spune Cristian Dan Pașca de ce, în primă fază, domnul jurist al primăriei a acordat un aviz negativ proiectului de hotărâre? Înregistrarea ședinței atestă faptul că singurul motiv pentru care ne-am opus proiectului a fost legat de lipsa siguranței. Argumentarea de față vine ca răspuns la poziția publică a primarului care a prezentat votul nostru într-o lumină nu doar nefavorabilă, ci și contrară realității și obiectivității.

Ii asigurăm pe toți locuitorii orașului Câmpeni că suntem #pentru EDUCAȚIE, #pentru SPORT, #pentru o viață SĂNĂTOASĂ. Suntem conștienți de beneficiile pe care le are sportul în viața noastră și a copiilor noștri, iar după ce respectiva sală de sport nu va mai fi centru de vaccinare împotriva COVID-19 vom vota orice inițiativă care să permită practicarea de activități sportive în ea.

Consilierii locali din partea PSD ai orașului Câmpeni,
Stefan Costache;
Nicolae Mihon;
Șenilă Daniel Ioan;
Cîra Grigorescu Gabriel;
Raiu Augustin;
Leahu Marius Florin


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție de peste 4,6 milioane lei la Școala Gimnazială Șugag. Se vrea renovarea și modernizarea energetică a unor corpuri de clădire

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de peste 4,6 milioane lei la Școala Gimnazială Șugag. Se vrea renovarea și modernizarea energetică a unor corpuri de clădire Cei aproximativ 300 de elevi care învață la școala din Șugag urmează să beneficieze de condiții de reabilitare după ce primăria a lansat în SEAP proiectul „Reabilitare moderată a clădirilor publice – Clădirea Școlii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea