Comunicat de presă PSD Alba| Amendament pentru înființarea primului centru de radioterapie în Alba, depus de consilierii județeni ai PSD
Consilierii județeni ai PSD Alba vor depune un amendament asupra proiectului bugetului Consiliului Județean pe anul 2021 pentru înființarea primului centru de radioterapie în județul Alba, astfel încât pacienții oncologici să nu mai fie nevoiți să parcurgă drumul până în județele vecine pentru aplicarea tratamentului în vederea vindecării.
Este cunoscut faptul că pacienții care urmează radioterapie pot resimți oboseala sau lipsa de energie după terminarea curelor, iar cele mai mici eforturi pentru persoanele sănătoase pot deveni istovitoare pentru aceștia.
În bugetul pe anul 2021 al Consiliului Județean Alba există fondurile necesare înființării unui centru de radioterapie. Astfel de investiții au fost realizate, în alte județe, din fonduri private.
Edificarea primului centru de radioterapie în județ este un proiect care face parte din Pactul Pentru Alba, prezentat de europarlamentarul Victor Negrescu la începutul celui de-al doilea val al pandemiei. De asemenea, obiectivul medical – eligibil prin fonduri europene – poate fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru care România primește aproape 30 de miliarde de euro. De altfel, acesta a fost propus de eurodeputatul Victor Negrescu, senatorul Călin Matieș și deputatul Radu Tuhuț în planul de relansare pentru județul Alba.
Astfel, primul pas este aprobarea amendamentului de către ceilalți consilieri județeni în ședința în care se votează bugetul, iar apoi depunerea proiectului spre finanțare.
Conform datelor statistice, județul Alba are o incidență mare a cazurilor de cancer, comparativ cu celelalte județe din Regiunea Centru. Avem o singură secție de oncologie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde sunt administrate cure de chimioterapie. Pacienții oncologici care au nevoie de radioterapie sunt programați la centre din județele vecine, precum Cluj, Mureș sau Sibiu. Edificarea unui centru de radioterapie este obligatorie pentru administrarea, la noi în județ, pentru majoritatea pacienților, a întregului tratament medical în vederea vindecării. Radioterapia poate fi administrată ca singura formă de tratament sau împreună cu chimioterapia și alte terapii, în funcție de caz.
La Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia profesează personal medical în specialitatea oncologie extrem de bine pregătit, însă pentru a face față provocărilor tot mai mari este nevoie de resurse materiale și dezvoltarea tehnicilor medicale.
Acesta este unul dintre amendamentele pe care consilierii județeni ai PSD Alba le vor depune. Proiectele noastre au ca scop principal asigurarea unui trai mai bun și creșterea calității vieții cetățenilor, iar investițiile vizează dezvoltarea unor domenii precum: educație, sănătate, transport, sport, turism, cultură, locuire, sprijinirea mediului privat, a persoanelor vulnerabile și tinerilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii