Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Florin Roman, deputat PNL de Alba: „DN 75 intră în reabilitare”

Ziarul Unirea

Publicat

în

În pofida zvonurilor alarmiste aruncate pe piața de unii și de alții, care de regulă, vorbesc sa se afle in treabă, zilele următoare se declanșează procedurile de achiziție publică, pentru modernizarea drumului national 75. 

Aflat in stare avansată de uzură, am solicitat CNAIR lucrări ample de modernizare, atât in discuțiile cu conducerea centrală, cât și in discuții cu regionala Cluj, cu susținerea primarilor liberali.

Lucrările de modernizare constau in turnarea de covor asfaltic, consolidări podețe, curățare de santuri și rigole, pe DN 75 care traversează teritoriul localităților: Ocolis, Posaga, Salciua, Baia de Aries, Lupsa și Bistra.

De altfel, toate aceste demersuri au fost susținute de primarii liberali din aceste localitati. Tot în aceste zile urmează sa fie asfaltați ultimii 10 km pe DN 74 in zona Dealu Mare, astfel încât sa fie complet asfaltat cu covor nou între Șard și Cîmpeni.

În total este vorba de peste 120 km de drum național, în Apuseni, cu covor asfaltic nou în mai puțin de doi ani. La care se adaugă și cei 32 de km de drum nou asfaltat pe DN 67C în zona Șugag-Tău.

Potrivit informațiilor oficiale, lucrările de asfaltare pe DN 74 se vor încheia în această lună, iar pe DN 75 la finalul lunii august. Îi asigur pe locuitorii Munților Apuseni că liberalii sunt singurii care au modernizat infrastructura rutieră a moților, prin fapte, nu prin povești! Liberalii au făcut in doi ani pentru Apuseni, ce nu s-a făcut in 30 de ani, pentru drumurile naționale!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea