Politică Administrație
Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu a vorbit despre problemele tinerilor din Alba Iulia în plenul Parlamentului European
Europarlamentarul Victor Negrescu a vorbit despre problemele tinerilor din Alba Iulia în plenul Parlamentului European
Eurodeputatul Victor Negrescu a luat cuvântul în plenul Parlamentului European pentru a discuta despre problemele tinerilor, în contextul în care anul acesta este dedicat tineretului la nivel european.
Vicepreședintele Comisiei pentru Educație, Cultură și Tineret din Parlamentul European a dat mai multe exemple de tineri care se confruntă cu dificultăți, inclusiv din cauza pandemiei, pornind de la cazul Anei-Maria, din Alba Iulia, care, din nefericire, ca mulți alți tineri din Alba, se gândește să părăsească județul din cauza oportunităților limitate din punct de vedere profesional.
“Astăzi dezbatem în plenul Parlamentului European despre tineri și cum putem să îi sprijinim concret pentru a avea un viitor mai bun în fiecare stat membru al Uniunii. Dar nu trebuie doar să vorbim despre asta. Trebuie să acționăm.
De exemplu, Ana-Maria, 25 de ani, absolventă de două facultăți, din orașul meu, Alba Iulia, mi-a povestit că se gândește să se mute într-un oraș mai mare pentru că nu are aceleași oportunități într-o comunitate mică.” a explicat europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, autor a mai multor amendamente prin care solicită sprijin pentru tinerii din comunitățile urbane mici și din mediul rural.
În intervenția sa, europarlamentarul român a reiterat solicitarea ca Anul European dedicat Tineretului să producă rezultate concrete, în contextul în care, anul trecut, a obținut, în calitate de raportor alternativ al grupului social-democrat pentru bugetul pe anul acesta, o sumă considerabilă dedicată tinerilor. De altfel, social-democrații au solicitat sprijinirea inițiativei organizațiilor de tineret de stopare, la nivel întregului spațiu european, a stagiilor neplătite, dar dreapta politică s-a opus acestei solicitări.
“Discrepanțele sunt tot mai mari, șomajul în rândul tinerilor este în creștere, accesul la educație de calitate este inegal, sărăcia și pandemia au făcut ca mulți tineri să aibă probleme psihologice, iar, din păcate, noi în Parlamentul European nu putem ajunge la un consens minor care să conducă la stoparea stagiilor neplătite din Europa.
Din nefericire nu există o voință politică reală la nivelul unor grupuri politice europene și acest lucru se transpune printr-un nivel de ambiție scăzut, inclusiv în ceea ce înseamnă rezultatele Anului European dedicat Tinerilor.
Grupul social-democrat s-a luptat și a obținut fonduri dedicate anului european, dar, din păcate, nu vedem nicio perspectivă concretă. Apelul meu de astăzi este către construcția unei Uniuni Europene în care tinerii și fiecare cetățean european să își poată atinge potențialul, oriunde în Europa.” a conchis europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

Politică Administrație
FOTO| Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi, 13 mai, în mod oficial, iar omagiile pentru această personalitate culturală au început să fie prezentate de către autorități.
Radu Cristian, consilier local al municipiului Sebeș și președinte interimar al organizației PSD din oraș a scris un mesaj pe contul său personal de socializare, cu ocazia acestei zile.
„Spunem START Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, la Sebeș!
Astăzi, în compania parlamentarilor Radu Tuhuț și Călin Gheorghe Matieș, a domnului secretar de stat Daniel Zdrânc și a primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, am depus o coroană de flori la statuia ilustrului nostru scriitor.
Așa cum se cuvine la un eveniment de o asemenea însemnătate pentru orașul nostru iubit, al cărui prestigiu este strâns legat de numele acestui gigant al literaturii, consilierii locali PSD Sebeș și membrii organizației locale au fost de asemenea prezenți la acest moment solemn.
Ne-am deplasat mai apoi și la mormântul scriitorului Lucian Blaga, pentru a-i acorda respectul cuvenit pentru punerea comunității noastre pe harta culturală a țării, prin operele memorabile create de acesta.
Ultima noastră oprire s-a realizat chiar la casa memorială a prestigiosului scriitor, unde Festivalul Internațional care îi poartă numele a început în mod oficial, la ora 11:00.
PSD Sebeș va continua să păstreze vie amintirea acestui colos cultural al țării noastre, deoarece însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”, a fost mesajul lui Radu Cristian.
Politică Administrație
Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Am susținut și inițiat, alături de colegii mei din PSD, un proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru etnicii români din Ucraina și din celelalte comunități istorice care își doresc să studieze în România. Țara noastră are datoria morală și obligația legală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor.
Proiectul a primit votul deputaților și senatorilor și va produce efecte doar după ce va fi promulgat de către președinte și va fi publicat în Monitorul Oficial. Inițiativa PSD va oferi tinerilor români din Ucraina și din alte comunități istorice resursele financiare necesare pentru a putea studia la universitățile din România. Bursele cresc de la 65 de euro/lună la valoare echivalentă burselor sociale acordate studenților din România, care trebuie să acopere integral cheltuielile cu masa și cazarea studenților.
Această valoare este stabilită de fiecare universitate în parte dar nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), astfel încât să acopere cheltuielile cu masa și cazarea. Pentru anul universitar 2021-2022 valoarea minimă propusă de CNFIS a fost de 700 lei/lună.
Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni va fi egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat.
Bursele românilor de pretutindeni se vor acorda pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii acestora pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții cetățeni români.
PSD își dorește ca prezenta lege să intre în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024. PSD este alături de românii de pretutindeni!
Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel
Politică Administrație
FOTO| Mesajul transmis de PNL după vizita premierului Nicolae Ciucă în județul Alba: „Dacă mediului de afaceri îi merge bine, României îi merge bine!”
FOTO| Mesajul transmis de PNL după vizita premierului Nicolae Ciucă în județul Alba: „Dacă mediului de afaceri îi merge bine, României îi merge bine!”
„Președintele Partidului Național Liberal, premierul Nicolae Ionel Ciucă, a vizitat azi două companii de succes din județul Alba, din două domenii diferite: Transavia și Unitatea de producție Star Assembly din Sebeș.
La Transavia, firmă privată cu capital integral românesc în producția și procesarea cărnii de pasăre, președintele #PNL, premierul Nicolae Ionel Ciucă, a apreciat performanța companiei românești:
”Ceea ce am văzut astăzi în această companie, tehnologia și echipamentele pe care se lucrează, îmi dă încredere că producătorii români sunt în măsură să ofere pieței produse de calitate și să fie parteneri în efortul Guvernului de a garanta siguranța alimentară. Este un model de business pe care Guvernul îl încurajează să fie replicat de mediul de afaceri”, a afirmat șeful Executivului.
O componentă importantă a Programului #SprijinPentruRomânia este susținerea agriculturii și industriei alimentare. Guvernul condus de președintele PNL, Nicolae Ciucă, a pus la dispoziția fermierilor români 300 de milioane de euro granturi pentru capital de lucru, o măsură care va contribui la reducerea impactului generat de creșterea prețurilor la produsele de bază. În plus, a fost stabilit la 3.000 de lei lunar salariul minim în agricultură și industria alimentară.
La unitatea de producție Star Assembly, președintele #PNL, premierul Nicolae Ionel Ciucă, a punctat că includerea acesteia, de către Mercedes Benz în programul său de retehnologizare înseamnă noi locuri de muncă și va aduce plus-valoare economiei locale.
Președintele #PNL a spus și că încrederea manifestată de investitorii germani în mediul de afaceri din România poate încuraja și alți investitori străini, iar măsurile din programul de guvernare și PNRR au în vedere atât componenta de investiții, cât și componenta de reforme.
În întâlnirea cu aleșii locali liberali din județ, la care a participat și secretarul general interimar, Lucian Bode, președintele #PNL Nicolae Ionel Ciucă, a punctat că administrația liberală din Alba este un model pentru ceea ce trebuie să fie angajamentul aleșilor în fața cetățenilor. De asemenea, președintele #PNL a subliniat că soluțiile pentru multiplele crize pe care le traversează România, din cauza contextului geopolitic, se află în pachetul de măsuri #SprijinPentruRomânia, implementarea PNRR și absorbția fondurilor europene.”, a transmis Partidul Naţional Liberal
-
Sportacum 21 de ore
Liga a 4-a: Industria Galda, cea mai bună echipă din retur, cu 13 meciuri imbatabile! Performanța, victorie-spectacol
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Alba, în top 5 al traficului de cocaină: Aproape o tonă de droguri confiscate într-un singur an
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022 la Alba Iulia, un SUCCES: Peste 9.000 de persoane au trecut pragul Muzeul Național al Unirii
-
Actualitateacum 4 ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 21 de ore
FOTO| Studenții Facultății de Istorie și Filologie ai UAB s-au bucurat de succes la Noaptea Muzeelor 2022: Au atras privirile albaiulienilor și turiștilor, îmbrăcați în diverse veșminte istorice
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO VIDEO| „Creăm pentru căței” în memoria Ioanei Sfârlea la acțiunea Asociației „Prietenii lui Azor” din șanțurile Cetății Alba Carolina
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
-
Actualitateacum 16 ore
FOTO| 10 întrebări și 10 gânduri ale unui elev de nota 10: Iulius Urieşu, Liceul Teoretic „David Prodan”, Cugir
-
Actualitateacum 22 de ore
FOTO VIDEO| Turneu de fotbal între familii, în Cetatea Alba Carolina: Cei mici joacă împreună cu părinții lor, de Ziua Familiei
-
Actualitateacum 14 ore
Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Un bărbat din Alba și alți doi din Sibiu își jefuiau victimele intrând noaptea peste ele mascați cu cagule și înarmați: Pedepse aspre decise de instanță