Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Daniel Zdrânc, vicepreședinte ANRSC: „Cum poate deveni Alba un județ curat, atractiv pentru cetățeni, turiști și investitori!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Daniel Zdrânc, vicepreședinte ANRSC: „Cum poate deveni Alba un județ curat, atractiv pentru cetățeni, turiști și investitori!”

Un județ curat atrage atât turiști, cât și investitori. Dar, mai ales, un județ curat influențează, în bine, calitatea vieții locuitorilor lui.

Odată cu darea în folosință a depozitului „ecologic” de la Galda, parte a SMID (sistem de management integrat al deșeurilor), sistem care nu funcționează decât parțial, planurile Consiliului Județean pentru viitor în ce privește gestionarea deșeurilor s-au oprit.

Eu cred că este nevoie de o dezvoltare pe etape, inteligentă, care să vizeze câteva componente generale:

– Colectarea și transportul deșeurilor;
– Refolosire/reciclare;
– Pretratarea deșeurilor biodegrdabile prin compostare;
– Depozitarea ecologică a reziduurilor;

Iar pentru asta aș pregăti un program etapizat de investiții pe termen lung în domeniul managementului deșeurilor pentru județul Alba.

Ce aș face concret:

– Pregătirea unei noi celule ecologice pentru depozitare.
– Stații noi de sortare în cât mai multe zone ale județului, ușor accesibile.
– Stații de compost individuale distribuite gratuit, dar și platforme de compostare.
– Complementar, colectarea gratuită a deșeurilor vegetale de la populație, agricultori și ferme agricole.
– Platforme de depozitare a materialelor din construcții și demolări, unde să fie sortate și procesate, dotate cu concasoare care transformă betonul, piatra și cărămizile în materiale ce pot avea o utilizare ulterioară.
– Deșeurile provenite din construcții și demolări reprezintă până la o treime din totalul deșeurilor.
– Sprijinirea constantă a primăriilor pentru efectuarea unor acțiuni de igienizare și întreținere a curățeniei pe toate drumurile publice, șanțuri și acostamente, a cursurilor de apă și a zonelor turistice din județ.

Daniel Zdrânc, Vicepreședinte Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea