Comunicat de presă| Clement Negruț, Președinte PMP: ”Îi cer respectuos domnului ministru să prezinte public un raport al vizitei domniei sale”
Comunicat de presă| Clement Negruț, Președinte PMP: ”Îi cer respectuos domnului ministru să prezinte public un raport al vizitei domniei sale”
Nu s-a terminat bine învârtita la guvernare că au început vizitele de lucru ale miniștrilor din guvernul Ciolacu -Ciucă &Co.prin țară.
Alba a fost norocosul județ care, săptămâna aceasta, în decursul a trei zile a fost călcat de nici mai mult, nici mai putin decât de doi miniștrii cu portofolii importante în guvernul PSD-PNL.
Duminică, 20 august, ajunge în Alba Iulia ministrul PSD al Economiei Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, marți 22 august, ce să vezi, vine și un ministru PNL că de, nu poate să rămână PNL -ul cu obrazul pătat, și să creadă poporul că pe ei nu -i interesează județul Alba.
Așadar în Alba Iulia, ajunge așa, ca un James Bond , neștiut , neauzit, nevăzut, se zice că pe nepusă masă, domnul Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Acum, sigur, foarte bine că vin miniștrii în județul nostru, dar mă întreb oare domnul Predoiu nu ar fi trebuit să fie în județul Constanța ? Acolo s-a petrecut un accident cumplit și unde ar fi probleme legate de modul în care au fost gestionate lucrurile de către poliție.
În ceea ce îl privește pe domnul Oprea, avem un déjà vu, el calcă pe urmele unui alt ministru PSD , Spătaru care anul trecut în aprilie, a făcut vizite la două societăți economice, CupruMin Abrud, respectiv Fabrica de Arme de la Cugir. Ce să vezi, copie la indigo, ministrul Oprea face același lucru, vizite la Abrud și Cugir. Vizită la sediul PSD, conferință de presă cu aceleași personaje ca în 2022. În cadrul conferinței aceeași gargară politică, se emite un comunicat de presă în cel mai pur stil comunist :sprijin ferm pentru dezvoltare, am găsit soluții pentru stimularea mediului de afaceri, vom face, vom drege și cireașa de pe tort, aflăm din comunicat că tovarășii de la masă împreună cu domnul Oprea, în timp ce țineau conferința de presă au și făcut un plan de acțiune pentru dezvoltarea și promovarea județului Alba. Oare PNL, partenerul de la nivel local, știe? Să stea liniștiți că PSD veghează și se ocupă.
Se pune totuși întrebarea , care a fost motivul vizitei domniei sale în județul nostru? Poate ne spune domnul ministru care este sprijinul concret pe care societatea CupruMin o să-l primească, poate ne spune că va rezolva problemele legate de prețul energiei, societatea fiind o mare consumatoare de energie și știm care sunt prețurile sub guvernarea PSD-PNL, poate ne spune domnul ministru că materialele necesare pentru functionarea uzinei de preparare: bile de moară , blindaje, reactivi nu se mai cumpără din Spania, Chile, Cehia, etc și le vom produce în țară . Am auzit așa printre rânduri că ar fi unii interesați să construiască un combinat și să prelucreze concentratul de cupru . Foarte bine dacă nu aveți gânduri ascunse, dar luați în calcul domnule ministru că statul român ar trebui să se gândească la asta și sa-l construim noi. Deocamdată societatea este pe plus, producția obținută asigură încă profit datorită prețului tonei de Cu la bursa de la Londra care acum este in jur de 8200 dolari tona, dacă scade sub 8000 vor începe însă problemele.Aș fi fost bucuros sa-l aud pe domnul ministru care este soluția sa în acest caz.
Această societate trebuie să rămână a statului român, să nu aveți idei precum guvernul Tăriceanu în 2006, știu că e foame de bani în guvernul PSD-PNL, tăiați în stânga și dreapta, măriți taxe impozite,sunteți cu mâinile în buzunarele oamenilor, totul se scumpește, se vede asta, dar nu vă atingeți de CupruMin.
Sigur nu putem să nu remarcăm faptul că nici un reprezentant PNL nu a fost prezent în periplul domniei sale în județ, cred că era normal și protocolar ca ministrul să treacă pe Instituția Prefectului care este instituția guvernului în teritoriu, parlamentarii PNL de Alba ar trebui să fie prezenți,doar sunt parteneri de guvernare,dar se pare că nu erau trecuți pe lista de invitați.
În concluzie îi cer respectuos domnului ministru să prezinte public un raport al vizitei domniei sale, în care să vedem care sunt soluțiile și concluziile , dacă nu această vizită rămâne una politică fără conținut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Programul de funcționare al Biroului Unic din Carolina Mall va fi prelungit. Anunțul Primăriei Municipiului Alba Iulia
Programul de funcționare al Biroului Unic din Carolina Mall va fi prelungit. Anunțul Primăriei Municipiului Alba Iulia Începând cu 16 septembrie 2024, programul de funcționare al Biroului Unic din Carolina Mall va fi prelungit, au anunțat reprezentanții Primăriei Municipiului Alba Iulia în 13 septembrie 2024. Citește și: 19 consilieri locali de la Primăria Alba Iulia, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ana 2024. Care este originea numelui pe care îl poartă mii de românce
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
9 septembrie: Ziua Sfintei Ana, ocrotitoarea copiilor și a maternității. Ce nume se sărbătoresc
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Varza murată – proprietăţi, leac popular excelent pentru minte, inimă şi… trup
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 septembrie: 142 de ani de la nașterea, la Cenade, a marelui Ion Agârbiceanu. Povestea din care s-a inspirat pentru Fefeleaga
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
13 septembrie: Ziua internaţională a ciocolatei, cel mai iubit gust de pe cele şapte continente