Politică Administrație

Comunicat de presă| Alin Ignat, deputat PNL Alba: „Pensionare anticipată cu 2 ani, fără penalizare, și pentru oamenii din Ocna Mureș – realizarea cu care închei această sesiune parlamentară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Închei această sesiune parlamentară cu rezultate concrete pentru oamenii din Alba, dar și cu proiecte cu impact la nivel național.

Doar în ultimele săptămâni am reușit să includ comunele Bistra și Sălciua, dar și orașul Ocna Mureș, în lista localităților în care cetățenii beneficiază de pensionare anticipată cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puțin 30 de ani în aceste localități afectate de poluarea remanentă. Amendamentele depuse împreună cu colegul meu Florin Roman au fost adoptate și vor deveni literă de lege după promulgarea de către Președintele României.

Tot în această perioadă, în care județul Alba a fost afectat serios de inundații, am avut o serie de discuții la Ministerul Muncii pentru inițierea unei Hotărâri de Guvern care să faciliteze acordarea de ajutoare de urgență, fără cerere și fără anchetă socială, familiilor și persoanelor singure care au gospodăriile afectate de inundații. Astfel, Ministerul a inițiat proiectul de HG, iar Guvernul a aprobat cadrul legal prin HG 559/2023. Am instituit acest mecanism urgent și simplificat încă din anul 2020, când eram secretar de stat în Ministerul Muncii, reușind să îl implementez și ulterior, din postura de consilier de stat al prim-ministrului. De această dată, bugetul total este de 7.000.000 de lei, iar ajutoarele pornesc de la 1500 de lei, în cazul deteriorării unor bunuri din locuință, mergând până la 10.000 de lei, în cazul locuințelor afectate în proporție de peste 75%.

Un alt obiectiv esențial în activitatea mea este pachetul de legi pentru familiile cu copii din România, pe care l-am inițiat și care include trei proiecte cu beneficii majore: majorarea indemnizației minime (de la 1495 lei la 1800 lei) și maxime (de la 8500 lei la 12000 lei) pentru creșterea copilului, prin raportarea la salariul minim pe economie, prioritate la ghișee publice și private și locuri de parcare dedicate în parcările instituțiilor publice și ale operatorilor economici pentru femeile gravide și însoțitorii copiilor cu vârsta sub 5 ani și acordarea a 4 zile pe lună de telemuncă sau muncă la domiciliu părinților cu copii sub 11 ani. Ultimul proiect a fost aprobat astăzi de Camera Deputaților și devine lege după promulgare, iar primele două au trecut de Senat și am convingerea că vor fi adoptate de Cameră în septembrie. E un șir de proiecte care vin în sprijinul familiilor din România, după ce, în urmă cu trei luni, am dublat concediul de acomodare plătit, de la un an la doi ani, pentru persoanele care decid să adopte un copil, reușind să conving Ministerul și AJPIS-urile să aplice legea și părinților aflați în plata concediului de un an, pe legea veche.

Trecând prin reforma pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor și interzicerea cumulului pensiei cu salariul, obiective îndeplinite prin voturile date săptămâna aceasta, în Camera Deputaților și Senat, am lucrat deja și la o serie de proiecte pe care le voi depune la începutul sesiunii din septembrie, în echipă cu colegii mei parlamentari liberali de Alba. Ele privesc: creșterea perioadei de valabilitate a permisului de ședere în scop de muncă, pentru lucrătorii străini non UE, de la 1 an la 2 ani, reducerea numărului de documente pe care angajatorii le depun pentru obținerea avizului de muncă al acestor lucrători, de la 17 la cel mult 10, instituirea unor mecanisme de descurajare a obținerii/acordării concediilor medicale fictive, sprijin pentru persoanele care au lucrat mai puțin de 15 ani și ajung la vârsta standard de pensionare.

În fine, voi continua munca și pentru eliminarea suprataxării contractelor part-time și pentru asimilarea în condiții speciale a perioadei lucrate în grupa a II-a, înainte de 2001, pentru unitățile de producție ale minelor de minereuri, proiecte trecute de Senat și ajunse în dezbaterea Camerei Deputaților.

Așa înțeleg să reprezint Alba la muncă, în Parlament. Întotdeauna cu seriozitate, cu decență și cu rezultate.

Avem treabă de făcut.

Alin Ignat, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: 9 milioane de euro pentru Spitalul Aiud, obținuți prin demersurile secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale primarului Dragoș Crișan

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: 9 milioane de euro pentru Spitalul Aiud, obținuți prin demersurile secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale primarului Dragoș Crișan O finanțare de nouă milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Spitalului Municipal Aiud a fost obținută recent, în urma demersurilor fostului secretar de stat Corneliu Mureșan, alături de primarul social-democrat Dragoș […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Organizația Seniorilor Social Democrați din Alba și-a desemnat noua structură de conducere. Emil Itu, ales președinte

Ioana Oprean

Publicat

în

Organizația Seniorilor Social Democrați din Alba și-a desemnat noua structură de conducere. Emil Itu, ales președinte Organizația Seniorilor Social Democrați (OSSD) Alba, structură a PSD Alba, și-a desemnat noua echipă de conducere în cadrul unei conferințe de alegeri la care au participat circa 200 de delegați din întreg județul. În urma votului, Emil Itu a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Modernizarea DJ 705 Zlatna-Almașu Mare: Se toarnă stratul doi de asfalt pe o porțiune de un kilometru. Soluția pentru traficul greu din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea DJ 705 Zlatna-Almașu Mare: Se toarnă stratul doi de asfalt pe o porțiune de un kilometru. Soluția pentru traficul greu din zonă Modernizarea DJ 705 Zlatna-Almașu Mare continuă cu turnarea stratului doi de asfalt pe o porțiune de un kilometru, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, miercuri, 20 mai 2026. Soluția găsită de autorități […]

Citește mai mult