Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă – 25.000 de voturi împotriva hoției, în Alba

Andreea Ștefan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Alba, fără hoție va ajunge departe!


În urma rezultatelor finale la alegerile europarlamentare, Alianța  USR PLUS  a obținut 22,4%, iar PSD 22,5%. Dacă diaspora n-ar fi fost blocată din nou la vot, ca în 2014, USR PLUS bătea PSD fără drept de apel. La fel ca în 2014, Teodor Meleșcanu se face vinovat de organizarea votului în diaspora și a demonstrat, încă o dată, că nu este un diplomat, ci un servitor umil intereselor de partid.

Beniamin Todosiu, președintele Filialei Județene a Partidului Uniunea Salvați România (USR), s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut de Alianța USR PLUS în județul Alba. „Alba, fără hoție va ajunge departe! Am bătut PSD în municipiile: Alba Iulia, Sebeș, Blaj și orașul Ocna Mureș. Practic, la nivelul județului am obținut peste 25.000 de voturi – 15,93%, atât cât ne-am și propus. Considerăm că cele peste 25.000 de voturi obținute au fost date împotriva hoției și incompetenței promovate de PSD. Multă lume nu știe că subvențiile de la Uniunea Europeană erau în pericol dacă PSD obținea un scor bun la aceste alegeri”, a declarat Beniamin Todosiu.


USR PLUS și-a îndeplinit obiectivul cu un buget mic.


USR PLUS și-a îndeplinit obiectivul cu un buget mic. Întregul buget de campanie a alianței  a fost  de aproximativ 5 mii de euro, iar suma a provenit exclusiv din donații și împrumuturi ale câtorva membri USR ALBA. În comparație, doar Mircea Hava, candidatul PNL, a adus de acasă peste 50.000 de euro. Oamenii trebuie să știe că toate cheltuielile pe care le fac partidele în campanie vor fi decontate de la bugetul de stat, ceea ce explică lipsa de chibzuință a unor partide.


Cine a votat cu USR PLUS?


Monica Gal, președinte la USR Ocna Mureș, a făcut o analiză asupra profilului  alegatorului USR PLUS.

50% dintre votanții noștri au vârsta între 18 și 35 de ani. Sunt foarte fericită că tinerii înțeleg impasul în care viitorul nostru a intrat și îi felicit că au ieșit în număr mare la vot și au votat lista cu cei mai competenți și integri candidați  de la europarlamentare. Am întâlnit și la Ocna Mureș tineri plecați, care au venit să voteze acasă, convingându-și părinții și bunicii să voteze cu USR.”    


Pro România să își schimbe numele urgent în Pro PSD


La Sebeș, președintele filialei locale a USR, Ion Anghel, s-a declarat mulțumit de scorul obținut de USR PLUS. „Am reușit și la Sebeș să batem PSD-ul depășindu-i cu peste 1.100 de voturi. În această campanie am avut un singur adversar: PSD. Nu pot să uit de USL (alianța dintre PSD și PNL din anul 2011. PNL-ul a fost în multe rânduri complicitarul PSD. De fapt, pe plan local nu am văzut PNL să facă o opoziție fermă și susținută împotrivă PSD. La fel de complicitar e și Victor Ponta cu partidul său Pro România. Cum au scăpat de Dragnea a și votat în parlament pentru candidatul PSD la președinția Camerei Deputaților. Pro România să înceteze din a minți electoratul și să-și schimbe urgent numele în Pro PSD.”

În urma rezultatelor  de la alegerile europarlamentare, Alianța 2020 USR PLUS  a obținut 8 mandate și vor fi ocupate după cum urmează: Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Dragoș Tudorache, Nicolae Ștefănuț, Vlad Botoș și Ramona Strugariu.


Fără penali și pensii speciale. Salarii mari prin taxe mai mici pe muncă.


Partidul Uniunea Salvați România (USR) este cel mai tânăr partid cu reprezentare în Parlamentul României. Președintele partidului este Dan Barna, iar printre prioritățile legislative amintim:

  • Eliminarea pensiilor speciale
  • Fără penali în funcții publice
  • Vot electronic
  • Alegerea  primarilor în două tururi

În ceea ce privește capitolul economie, Claudiu Năsui, deputat USR, a anunțat încă din februarie câteva propuneri economice, care vor contribui la creștere economică sustenabilă. În momentul de față, România are cea mai mare impozitare pe muncă din Europa de Est – 45%. Reducerea pavării fiscale până la 30% ar permite creșteri salariale nete de aproximativ 20% și scutire de impozit pe venit până la un salariu minim pentru toți angajații, iar contribuția pentru pensie să se realizeze progresiv în funcție de vârstă. Tinerii până la vârsta de 21 de ani vor fi scutiți de CAS și vor începe să contribuie gradual la pensie după vârsta de 21 de ani. Contribuția obligatorie pentru pensii se va mări cu 5% pentru fiecare an până la cota standard de 25% (21 ani – 5%, 22 ani – 10%, 23 ani – 15%, 24 ani – 20%, peste 24 ani – 25%). O astfel de măsură ar ajuta integrarea de la început pe piața forței de muncă și nu ar mai fi nevoiți să plece în străinătate.


USR Alba se extinde în tot județul.  Împreună salvăm România!


USR Alba a reușit în numai 6 luni de zile să realizeze o structură de 11 filiale în județ. În cel mai scurt timp vom finaliza alte 10 filiale, urmând ca până la următoarele alegeri să avem filiale funcționale în toate unitățile teritorial administrative.


Tu pierzi timpul pe drum, România pierde timpul de 30 ani.


Am avut o campanie electorală de succes. Nu am fi reușit fără susținerea și determinarea voluntarilor care au luat parte la acțiuni în stradă. O amintire plăcută ne va rămâne acțiunea  de pe drumul dintre Alba-Iulia și Sebeș, acolo unde am format o coloană umană prin care am încercat să mobilizăm electoratul la să participe la vot, dar, totodată, a fost și un flashmob de protest la adresa guvernanților care au fost incapabili să termine tronsonul de autostradă dintre cele două orașe.

Le mulțumim reprezentanților noștri din secțiile de votare, voluntarilor și membrilor de partid care au contribuit la obținerea acestui rezultat istoric. Felicitări tuturor celor care cred în schimbare.

Biroul de presă al USR Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Sosia lui Klaus Iohannis candidează pentru Consiliul Local într-o comună din Alba: Asemănare perfectă cu președintele României când era tânăr

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sosia lui Klaus Iohannis candidează pentru Consiliul Local într-o comună din Alba: Asemănare perfectă cu președintele României când era tânăr Ionko Istvan-Petike este un politician din comuna Cetatea de Baltă, care urmează să candideze la Consiliul Local, din partea PNL. Asul său din mânecă, arată precum președintele României, Klaus Iohannis, când acesta era tânăr. Politicianul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea