Magistrații de la Tribunalul Militar Bucureşti au admis joi propunerea procurorilor DNA și au eliberat mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele fostului șef al IJJ Alba, colonelul (r) Ioan Herța Onac și a căpitanului de jandarmi Liviu Valentin Rusu. Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea Militară de Apel.
Cei doi au fost reținuți miercuri, după ce au fost audiați la sediul DNA din Alba Iulia și au fost duși la București. Aceștia sunt urmăriți penal de Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari după ce procurorii au stabilit că se fac vinovați de abuz în serviciu, înșelăciune, fals intelectual și alte infracțiuni pentru care au propus arestarea preventivă.
Ancheta vizează stabilirea circumstanțelor în care mai mulți jandarmi de la IJJ Alba au obținut adeverințe de salariu false, pentru a lua împrumuturi de la bănci. Posibila falsificare de documente a fost descoperită în urma cercetărilor efectuate în cazul unui presupus şantaj între doi foşti amanţi.
Anchetatorii au verificat o plângerea depusă de o femeie, fosta amantă a jandarmului Rusu Liviu Valentin.care a reclamat că, atunci când au rupt relaţia, acesta ar fi sechestrat-o, ar fi ameninţat-o şi ar fi şantajat-o. În cadrul cercetărilor procurorii au constatat că Valentin Liviu Rusu, căpitan la Jandarmeria Alba Iulia, a folosit o adeverinţă falsificată pentru a lua un credit de 60.000 de euro de la o bancă.
După extinderea cercetărilor s-a stabilit că mai mulți jandarmi de la IJJ Alba au folosit adeverinţe de salariu falsificate pentru a-și cumpăra case, maşini sau terenuri cu bani împrumutați de la bănci. S-a constatat că salariile false ajungeau până la 4.000 de lei și că ultyerior mulți dintre jandarmi nu au mai putut să-și plătească ratele.
Se pare că reţeaua a început să funcţioneze în anul 2007, până în 2010 iar printre cei care au beneficiat de astfel de împrumuturi se află inclusiv fiul fostului inspector şef al Jandarmeriei Alba, Herţa Ioan Onac.
Mai multe despre acest caz puteți citi AICI
16 Comentarii
Acolo le este locul la HOTI!
oare nu contabilul sef elibera adeverintele alea. cu el ce se intampla? sau asa cum ne-am obisnuit de ceva vreme in romanica noastra draga infractorii ies basma curata si cad fraierii.
Pai cred ca e internat prin vreun spital pe undeva….oricum pestele de la cap se impute…..
Pacat de uniforma aia, ca o pateaza in halul asta….desi mai suntem unii care credem in ea…..
Legile astea permisive sunt si ele de vina …..
Paul ai dreptate falsul porneste de la infumuratu-l de mosneag care nu isi incape in pene de functia lui banoasa , si continua cu Herta care dadea aprobarile sa nu imi spui ca nu stia cand vedea 4000 de lei salar la un subofiter cand un subofiter are matim 2200 asa ca amandoi la parnaie vro 5 ani numai pentru asta dar daca se cerceteaza mai in amanunt te crucesti ce descoperi gen angajari de la munte cu plata in bani si natura, ferma de porci , petrecerile sefilor pe banii nostri, asociatia ipa alta escrocherie in care umflatu de Duru calatorea in strainatate…….. jandarmu stie….. si nu uita
A se vedea angajarile dubioase din toamana lui 2007.E prapad…zeci de ciobani cu lemne, cu cascaval si analfabeti au patruns atunci in IJJ ALBA.Tot atunci a patruns sub aripa ocrotitoare a tatalui sau si fiul lui herta.Fara a da examen de admitere in mod concret.Culmea ca la disponibilizarile din 2011 s-au 2012,fiul lui, si sleahta lor de mafioti,copii,frati,neveste,cumnati etc…nu a plecat nici unul,au ramas in institutie,au plecat oameni cu state vechi in jandarmeria Alba.
Ba da aia care asasineaza in trafic 4-5 oameni odata ,de ce nu primesc arest sau condamnari ???
Asa justitia romana !!! BRAVO !!! DUPA CELE 29 DE ZILE,SA FIE IAR 29 SI IAR SI IAR,….PINA PRIMESC ANI DE PARNAIE !!! SI AIA CIT MAI MULTI !!! AI VAZUT HERTA,….FARADELEGILE TALE,…S-AU INTORS IMPOTRIVA TA !!! AI CREZUT CA ESTI NEMURITOR !!! CUM SE CRED MULTI,IN TARA ASTA!!!AI ANGAJAT NESIMTITULE TOTI CIOBANI,…IN I.J.J.ALBA,CIND ALTI TINERI,CA MINE PERFORMANTI,AU STAT PE TUSA,PTR CA NU AVEAU,MITA CERUTA SAU VITEI,PORCI,LEMNE,ETC(nu-mi ajunge spatiul).E,ACUM SA-TI IASA PE OCHI,TOATE ALEA !!! SPER,SA IEI CIT MAI MULTI ANI,DE PARNAIE !!!
La viata mea am vazut o gramada de prostalai care se credeau destepti asa cu se cred Dacii Liberi ! Saracii !!!
Vroia sa zica Liberi intrucat au evadat de la nebuni….sunt „daci in libertate”…
a se vedea si angajarile din politie din anul 2005. pe unde dormea DNA-ul pe vremea aia?
Nici unul, repet NICI UNUL nu a intrat atunci, daca nu a avut pile. Intrebati-l pe umflatul de Dusa, era la cadre atunci
da, Dusa si incoruptibilul Grindean
Dar protestul pentru „nevinovatie” cand se tine ca pentru comisarul Berbeceanu ????
hai sa fim seriosi. e diferenta mare intre d-l Herta si d-l Berbeceanu. eu zic ca niciodata nu o sa vezi asa ceva.
@Zolly si @pentru Zolly ! Sa fiti voi,oare avocatii diavolului ??? Nu sariti in ajutorul tilharilor,ca vi se vad tresele(gradele),dobindite cu MITA !!! Stati jos(probabil este una si aceeasi persoana)…bai agramatilor,ca v-a angajat herta,pe vitei si alte cele si voi habar n-aveti,sa va scrieti numele,pe un proces verbal de contraventie,sa nu mai vorbim,de vreo scoala ceva…ptr un prostalau boustean,ca zolly !!! Stati jos tilicarilor !!! „Trebuie” sa sara cineva si-n ajutorul banditilor !!! Ca de,acum fiind prinsi cu mata-n sac,ei sint cinstiti de fapt,legea este strimba !?!??
Daciiliberi tu esti unul ,,destept,,tare, care n-ai fost inare sa rezolvi un test in viata ta,n-ai avut nici lemne sau vitei ca i-ai fi dat de aveai, iar acum latrii ca javra pe ulita :hotii,hotii ! Vezi cand vorbesti de agramati uita-te cum se scriu cuvintele: stramba si sunt !Citeste-ti textul inca odata si vezi ca pui virgula aiurea .
Comentariile sunt oprite