Curier Județean

Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a organizat, vineri, Ziua porților deschise

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, 15 mai, la ora 13.00, oficialități locale, cadre didactice, foști și actuali directori, elevi ai colegiului și bineînțeles elevi de la școlile generale din Alba Iulia și localitățile învecinate, au participat la deschiderea oficială a festivităților din curtea instituției de învățământ.

De la eveniment nu puteau lipsi Inspectorul Școlar General, Marcela Dărămuș, de altfel și cadru didactic la colegiu, dar și reprezentanți ai autorităților locale precum, viceprimarul Gabriel Pleșa și subprefectul Cornel Murg care au ținut să remarce că elevii Colegiului Economic sunt apreciați și efortul lor și al dascălilor este unul remarcabil.

Ziua Porților deschise a continuat cu o desfășurare de talente și activități realizate de elevi și cadre didactice, pentru a arăta colegilor mai mici din școlile generale și oaspeților prezenți ce se poate învăța în acest colegiu. Timp de două ore elevi de la școlile din Alba Iulia și din Vințu de Jos au trecut pragul unității de învățământ pentru a vizita laboratorul micilor economiști (coord. prof. Ciocan Carmen, prof. Beca Felicia), pentru a asista la o activitate din cadrul proiectului JOBS sau pentru a surpinde secvențe din momentele cercului de folclor (coord. prof. Ungureanu Irina, prof. Toth Cristina). Gazdele au mai pregătit o expoziție de icoane pe sticlă realizate de elevii cercului de pictură ”Sf. Ioan Botezătorul” din cadrul colegiului (prof. Simona Himcinschi), au admirat o expoziție de obiecte hand made semnate tot de talentații elevi de la colegiu și au aplaudat la cercul de teatru (coord. prof. Ghiușan Adina, prof. Lăncrănjan Maria)

Cu această ocazie, vizitatorii au putut admira expoziția diplome realizată de prof. Marinescu Ioan, prof. Basarabă Mihaela, prof. Alexievici Eugenia, prof. Dogaru Simona și au asistat la activitatea ”Oameni celebri din domeniul științelor exacte (coord. prof. Ștef Adriana, prof. Ban Stela, prof. Ghiban Lucian)

Complexul de practică a fost gazda uni expoziții culinare gustoase și apetisante (coord. prof. Onea Elena), iar clasa a X-a C a preagătit o inedită paradă a costumelor de epocă prezentată de prof. coordonator Simion Adrian. De asemenea, toți cei interesați de o carieră în domeniul culinar au avut prilejul de a face turul bazei de practică sub atentul ghidaj al prof. Savu Maria. Curtea școlii a fost scena de desfășurare a două momente speciale. Primul, prezentarea standurilor firmelor de exercițiu (Time Out Cafe, Xieco Leasing, Yume Tours, Echi Pro, High Style, Aurul Apusenilor, Happiness, Mix Accessories coordonate de prof. Beca Felicia, Ciocan Carmen, Popa Victoria, Dincă Cristian, Dușa Simona, Cetean Emil, Rusca Marcel, Pintea Eva, Onea Elena. Și cel de-al doilea, recitalul – Band-ului școlii ECONOMIC BAND (coord.prof. Dobra Lavinia), un grup de artiști amatori, entuziaști și talentați. În Centrul de Documentare și Informare al colegiului cercul de origamii (coord. de prof. Dobra Lavinia, prof. Stanciu Mihaela) a pregătit ornamente din hârtie pentru un alt moment important, spectacolul de absolvire al claselor a XII-lea. Limba engleză a făcut parte din momentele artistice pregătite de elevii colegiului de la clasele de intensiv sub coordonarea – prof. Cacovean Simona, Chinde Claudia, Costea Alexandra. La capitolul geografie vizitatorii au putut admira o expoziție tematică – Pro natura realizată de elevii coordonați de prof. Apolzan Cosmin. De asemenea, în laboratorul de informatică elevii de gimnaziu au aflat informații interesante despre testarea ECDL prin grija prof. Dogaru Simona și prof. Furdui Amalia. Cei mai curioși în domeniul informaticii au descoperit și dotările de care dispune instituția de învățământ prin prezentarea realizată de prof. Ciulu Delia și Ciulu Bogdan

Directorul instituției, prof. Anca Dan a mărturisit că ”prin toate activitățile pe care echipa de cadre didactice și elevi de la Colegiul Economic le propun nu încercăm decât să ne respectăm promisiunea prezentă și motto-ul școlii că <<Împreună cu familia ta, te călăuzim spre reușită și împlinire, deoarece Tu ne reprezinți!>>”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Adăpostul pentru câini fără stăpân din Alba Iulia va fi modernizat: Aproape 30 de țarcuri, reconstruite. Investiție de peste 350.000 de lei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Adăpostul pentru câini fără stăpân din Alba Iulia va fi modernizat: Aproape 30 de țarcuri, reconstruite Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 19 februarie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația „Prietenii lui […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Continuă modernizarea și dezvoltarea la ISU Alba: A fost turnat covor asfaltic și înlocuit gardul, iar spațiile de lucru au fost modernizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă modernizarea și dezvoltarea la ISU Alba: A fost turnat covor asfaltic și înlocuit gardul, iar spațiile de lucru au fost modernizate Continuă modernizarea și dezvoltarea la ISU Alba. A fost turnat covor asfaltic și înlocuit gardul, iar spațiile de lucru au fost modernizate. Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului inspectoratului și a troiței […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Panourile fotovoltaice de pe clădirea renovată a primăriei unei comune din Alba au început să producă energie electrică: Ce mare investiție e în pregătire

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Panourile fotovoltaice de pe clădirea renovată a primăriei unei comune din Alba au început să producă energie electrică: Ce mare investiție e în pregătire Comuna Cricău a produs și livrat în rețeaua electrică primii kwh de energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice montate pe acoperișul clădirii sediului renovat al primărie, a anunțat, joi, 12 februarie […]

Citește mai mult