Sport
Colegiul „Avram Iancu” Câmpeni s-a calificat în semifinalele ONSS la fotbal feminin de la Sebeş
Colegiul „Avram Iancu” Câmpeni s-a calificat în semifinalele ONSS la fotbal feminin, întrecere ce are loc la Sebeş, după două victorii consecutive. Talentatele moaţe conduse de Nicolae Achimeţ au câştigat şi al doilea joc din grupă la o diferenţă categorică, scor 5-0 (3-0) cu reprezentanta Bihorului. Contra Liceului Tehnologic Nr. 1 Şuncuiuş (Bihor) au înscris Andrada Selage, Loredana Bumb – 2 şi Ioana Todea – 2. „Până în prezent ne-am atins scopul. Vrem să facem o figură frumoască şi îm continuare, să ajungem în marea finală„, a declarat prefesorul Nicolae Achimeţ.
La etapa naţională la fotbal-fete, nivel liceal, mediul urban, din cadrul ONSS, competiţie la care participă 8 echipe din ţară deja se ştiu semifinalistele: „Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc (Harghita, marea favorită), şi Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” Bucureşti (grupa A), respectiv Colegiul „Avram Iancu” Câmpeni şi Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Urziceni (Ialomiţa) – ordinea jocurilor urmând a fi stabilită sâmbătă, în urma disputelor dintre cele 4 formaţii, cu maximum de puncte. Semifinalele sunt prevăzute sâmbătă, după-amiaza!!!
De dimineaţă, împotriva Colegiului Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Tg. Jiu, a fost 7-1, golurile formaţiei din Munţii Apuseni au fost înscrise de Loredana Bumb – 4, Andrada Selage – 2 şi Ioana Todea. “
Echipa din Munţii Apuseni a fost repartizată în Grupa B a competiţiei şi va juca în ordine cu Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Tg. Jiu (Gorj), scor 7-1; Liceului Tehnologic Nr. 1 Şuncuiuş (Bihor) – scor 5-0, respectiv Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Urziceni (Ialomiţa) – sâmbătă, ora 11.00.
Din cealaltă grupă fac parte Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti (Bacău), Liceul Teoretic „Emil Bota” Adjud (Vrancea), Colegiul Tehnic „Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc (Harghita, marea favorită), şi Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” Bucureşti.
*Rezultate tehnice:
Grupa A: Odorheiu Secuiesc – Moineşti 4-3, Bucureşti – Adjud 9-1, Odorheiu Secuiesc – Adjud 5-0, Bucureşti – Moineşti 3-1. În clasament: 1. Bucureşti 6 (12-2), 2. Odorheiu 6 (9-3), 3. Moineşti 0 (4-7), 4. Adjud 0 (1-14)
Grupa B: Urziceni – Şuncuiuş 3-1, Urziceni – Gorj 3-0. În clasament: 1. Colegiul „Avram Iancu” Câmpeni 6 (12-1), 2. Urziceni 6 (6-1), 3. Bihor 0 (1-8), 4. Gorj 0 (1-10). Duminică, 9 iunie, în Sala de Sport „Florin Fleşeriu” sunt programate finala mică (ora 9.30), finala mare (ora 10.30) şi festivitatea de premiere (ora 11.30)
Foto George OPINCARIU, Sebeş

Sport
Viitorul Cluj – CS Ocna Mureș, duelul disperării, cu „lanterna roșie” pe masă
Ultimele două clasate din Seria 9 se duelează pe “Dan Anca”, sâmbătă, ora 14.00, iar pe masă este “lanterna roșie”, confruntarea având o miză imensă în subsol.
Viitorul Cluj (locul 10, 6 puncte) – CS Ocna Mureș (locul 9, 8 puncte). Duelul suferinței între ultimele două clasate se va disputa pe teren sintetic. Ocnamureșenii au câștigat categoric acasă, 4-0, trăiesc euforia remizei istorice cu Universitatea Craiova din Cupa României, dar sub nicio formă nu-și mai permit să mai dea rateuri în campionat (5 eșecuri la rând, un punct în 7 meciuri, 58 de zile de la precedentul joc adjudecat).
“Totul se rezumă la nivel mental și suntem obligați să ne concentrăm la acest joc, după ce timp de o lună și jumătate gândurile tuturor au fost doar la confruntarea cu Craiova”, a explicat Dan Roman (fost jucător și antrenor la grupele de copii, stagiunea trecută la Viitorul). Reintră Ceaca după suspendare, absent rămâne Kiraly – indisponibil
Sport
Sâmbătă, duelul orgoliilor lângă furnale: Corvinul Hunedoara – Metalurgistul Cugir
Toate cele 4 conjudețene care activează în Seria 9 a Ligii 3 vor evolua sâmbătă, de la ora 14.00, în etapa a 12-a din eșalonul terț, având meciuri dificile cu implicații la ambii poli ai ierarhiei.
La Hunedoara, Ungheni și pe “Cetate” (CSU este singura ce evoluează acasă) se joacă pentru play-off, iar pe “Dan Anca” e pe masă “lanterna roșie”.
*Corvinul Hunedoara (locul întâi, 31 de puncte) – Metalurgistul Cugir (locul 3, 19 puncte). Vizitatorii contează pe revenirile lui Vitinha și Dohotariu împotriva liderului, gruparea de lângă furnale, care a pierdut primele puncte stagionale runda anterioară, la Reghin, câștigând 5 din cele 6 dueluri directe recente (în tur, 1-0).
“Întâlnim cea mai puternică formație din serie, avem și acea serie de nefastă împotriva lor. Ne jucăm șansa și vrem să realizăm măcar o remiză”, a precizat Lucian Itu
Sport
Sâmbătă, pe „Cetate”, CSU Alba Iulia – Avântul Reghin | Studenții împotriva revelației toamnei
CS Universitatea Alba Iulia este singura formație din Alba care evoluează pe propriul teren în acest weekend, echipa condusă de Mihai Manea întâlnind sâmbătă, la ora 14.00, pe „Cetate”, Avântul Reghin.
CSU Alba Iulia (locul 6, 14 puncte) – Avântul Reghin (locul 4, 18 puncte). Universitarii vin după succesul din derby-ul “de Alba” nebun de la Ocna Mureș și au în față revelația toamnei, grupare care în tur le-a administrat cea mai drastică înfrângere (0-3).
“Ne dorim să legăm două victorii consecutive, chiar dacă întâlnim un adversar dificil. Sperăm să fim conectați 100 la sută, mai ales ca avem și o revanșă de luat după disputa de la Reghin, unde ne-am prezentat modest”, a anticipat Mihai Manea, ce nu poate conta pe Frențiu și Al. Petresc (accidentați).
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
VIDEO| Sat din Alba readus la viață printr-un proiect turistic: Cum va arăta Baza de Agrement din localitatea cu doar 17 locuitori
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
VIDEO| SCANDAL în BOR: Un preot filmat în timp de LOVEȘTE puternic o femeie, chiar în curtea bisericii. Este celebru pentru sfaturile de viață, în mediul online
-
Ştirea zileiacum 16 ore
FOTO, VIDEO| S-a deschis primul magazin DECATHLON din județul Alba, în incinta Alba Mall
-
Ştirea zileiacum 2 ore
11 noiembrie| Ziua Veteranilor: Cum a ajuns să fie marcată această zi
-
Actualitateacum 13 ore
Deschiderea magazinului Decathlon umple mall-ul: Parcările centrului comercial au fost arhipline
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
VIDEO| ACCIDENT teribil în Sibiu: Un copil de 8 ani a fost spulberat de o mașină pe trecerea de pietoni
-
Ştirea zileiacum 17 ore
LIVE VIDEO| TOPUL FIRMELOR 2021, în județul ALBA: Cele mai bune afaceri, premiate de Camera de Comerț în cadrul unei gale la Pavilion Mercur
-
Actualitateacum 22 de ore
George Buhnici „lovește” din nou: „Bărbații fac muncile cele mai grele, mai periculoase. Care e sexul mai tare?”