COD GALBEN de ploi, ninsori şi viscol, în ALBA şi alte judeţe din ţară, VINERI până la ora 20.00
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului emisă miercuri. Astfel, aceasta va fi valabilă vineri de la ora 10.00 la ora 20.00 în aproape toată ţara, inclusiv în judeţul Alba.
În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în centrul şi sudul Moldovei, mixte în Muntenia şi predominant sub formă de ploaie în Dobrogea.
La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
De vineri de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, codul galben va fi restrâns pentru judeţe din sud-estul ţării.
În intervalul menţionat va ninge în sudul Olteniei, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi în estul Munteniei şi mixte în Dobrogea.
Vântul va avea intensificări locale în sudul şi în sud-estul ţării, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică
Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale
4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi
Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi Premierul Ilie Bolojan apreciază că este nevoie de un audit la instituţiile publice. Citește și: Premierul Ilie Bolojan le sugerează bugetarilor nemulțumiți de tăierile de sporuri să lucreze la patron: „Există o cerere din partea economiei […]