Rămâi conectat

Actualitate

CNAIR a început pregătirile pentru iarnă. Zilnic, 800 de tone de sare sunt transportate la districtele drumurilor naţionale

Ziarul Unirea

Publicat

în

CNAIR a început pregătirile pentru iarnă. După ani de zile în care a fost prinsă nepregătită de venirea iernii, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a început să își facă stocuri de sare. La Salina Praid, livrările se fac pe bandă rulantă. Nicio mașină nu stă să aștepte la rând ore în șir, așa cum se întâmpla în anii precedenţi.

La Salina Praid, care furnizează sare exclusiv pentru deszăpezirea drumurilor, se lucrează 16 ore pe zi.

De mai bine de o săptămână, zilnic, 800 de tone de sare sunt transportate la districtele drumurilor naţionale din Harghita, Mureş, Covasna şi parțial Sibiu şi Braşov.

E un avantaj și pentru șoferi care, imediat ce ajung la rampă, încarcă sarea și pleacă.

Acum, districtele au o problemă cu depozitarea materialului antiderapant. Se descarcă în spaţii neadecvate, neacoperite.

De la Salina Praid, până în luna martie se vor livra către cele cinci judeţe aproximativ 54.000 de tone de sare la un preţ de 270 de lei pe tonă, estimează conducerea.

În Harghita s-a intrat în deja în stoc, săptămâna trecută, când s-a depus un strat de zăpadă pe carosabil.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan: Este nevoie de un audit la instituţiile publice, pentru a fi identificat corect numărul de angajaţi Premierul Ilie Bolojan apreciază că este nevoie de un audit la instituţiile publice. Citește și: Premierul Ilie Bolojan le sugerează bugetarilor nemulțumiți de tăierile de sporuri să lucreze la patron: „Există o cerere din partea economiei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea