Circulația, în Alba, între orele 20.00-02.00 va fi PERMISĂ în noaptea de 3 spre 4 aprilie pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase: Ce recomandă autoritățile
Circulația, în Alba, între orele 20.00-02.00 va fi PERMISĂ în noaptea de 3 spre 4 aprilie: Ce recomandă autoritățile
Circulaţia persoanelor din județul Alba, în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase.
Se recomandă ca deplasările spre lăcașurile de cult să se desfășoare cu evitarea aglomerărilor. Accesul credincioșilor în biserici se va face astfel încât să se asigure o suprafață de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și un spațiu de 2 metri pătrați între persoane.
Cu ocazia Paștelui Catolic nu va fi nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a ieși din case. Celelalte măsuri de protecție sanitară dispuse pe perioada stării de alertă vor rămâne valabile.
Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.
Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00.
De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
În acest sfârșit de săptămână Jandarmeria Alba va desfășura misiuni de asigurare la 3 locații, cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului. Jandarmii vor acționa în sistem mixt de menținere alături de efective ale IPJ Alba în vederea continuării acțiunilor preventive precum și cele de verificare a respectării măsurilor stabilite pentru spațiile publice, care trebuie respectate în perioada stării de alertă.
Fiind primul weekend al vacanței școlare, atenția jandarmilor va fi direcționată către zonele turistice unde vom avea un număr de circa 20 de jandarmi. De asemenea, în județ vor acționa un număr de aproximativ 300 de jandarmi, care au ca principală misiune respectarea de către cetățeni a prevederilor legale care reglementează normele de conviețuire socială. Totodată, vor urmări și respectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid 19.
Vă reamintim, că de vineri până duminică, în localitățile unde numărul îmbolnăvirilor depășește 4 la mia de locuitori, agenții economici au obligația să închidă spațiile comerciale la ora 18:00 iar circulația populației este limitată între orele 20.00 – 05.00. Excepție face ziua de sâmbătă, când circulația este permisă până la ora 02:00, astfel încât cei care sărbătoresc Paștele catolic si reformat să poată participa la slujba de Înviere a Domnului Iisus Hristos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]