Rămâi conectat

Ştirea zilei

Circa 40.000 de persoane din Alba, fără apă la robinete pentru relocarea unei conducte de pe traseul viitoarei autostrăzi Sebeș-Turda

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Circa 40.000 de persoane din trei orașe și două comune din județul Alba rămân, marți, posibil și miercuri, fără apă la robinete, în urma lucrărilor de relocare a unei conducte magistrale, care se află pe traseul viitoarei autostrăzi Sebeș – Turda.

Directorul APA CTTA Alba, Ștefan Bardan, societatea care furnizează servicii de apă și canal în județul Alba, a declarat, marți, pentru ziarulunirea.ro, că autostrada Sebeș – Turda va trece, în zona Teiuș, peste conducta de apă și astfel ea trebuie relocată.

”Peste conducta veche de apă, în zona Teiuș, va trece autostrada Sebeș – Turda, iar astfel trebuie mutată câțiva zeci de metri în altă parte”, a spus Ștefan Bardan.

Vor fi afectați circa 40.000 de persoane, consumatorii din orașele Teiuș, Aiud și Ocna Mureș, respectiv cei din comunele Mirăslău și Unirea.

Lucrările au început în noaptea de luni spre marți, la ora 3.00, iar durata întreruperii va fi de circa 30 de ore.

SC APA CTTA Alba a anunțat aceste lucrări, pe site-ul instituției și în mass-media locală, în urmă cu câteva zile astfel încât localnicii să-și asigure rezerve proprii de apă.

”În vederea realizării lucrărilor la autostrada Sebeș–Turda, SC APA CTTA SA ALBA anunță că în data de 14 martie, începând cu ora 03.00, va efectua relocarea conductei magistrala DN600, SP Galda-Aiud-Ocna Mures. Vor fi afectați consumatorii branșați din aceasta magistrală pe tronsonul cuprins intre localitățile: Teiuș (zona fabricii Baumit) – Aiud – Ocna Mureș. Estimam durata întreruperii la circa 30 de ore, din cauza lucrărilor deosebit de complexe, respectiv: golire magistrală, epuismente, execuție racordări, spălare tronson relocat, etc. Rugam consumatorii persoane juridice, branșați din magistrală, pe acest tronson, să-și asigure rezerva de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Localităților care dispun de rezervoare, li se va asigura rezerva de apă potabilă, in limita capacității de înmagazinare”, potrivit APA CTTA Alba.

Potrivit sursei citate, la punerea în funcțiune a aducțiunii si reluarea furnizării apei, pot apărea local depășiri ale parametrilor turbiditate și fier.

”Rugăm populația să-și restricționeze consumul, până la încadrarea în parametrii de calitate”, mai transmite APA CTTA.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa judeţele Cluj şi Alba, fiind împărţită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul patru are 16,3 km şi se întinde de la Decea până la Turda.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști Polițiștii din Cugir au reținut un tânăr de 19 ani din oraș după ce acesta ar fi agresat, în scara unui bloc, o tânără de aceeași vârstă. A deranjat liniștea și ordinea publică. La data de 23 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea