Cetățean italian, CERCETAT pentru fraudă electorală. Ar fi mers la vot cu documentul de identitate expirat
IPJ Alba a intervenit duminică, 27 septembrie, în opt situaţii în care au fost semnalate incidente legate de procesul de votare.
În urma verificărilor au fost intocmite trei dosare penale şi au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.400 de lei. Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 12.00, poliţiştii din Baia de Arieş au fost sesizaţi cu privire la faptul că în fata unui magazin din oraş sunt persoane care consuma bauturi alcoolice.
Politistii deplasati la fata locului au identificat trei bărbaţi, cu vârste între 46 şi 61 de ani, din Baia de Arieş, care consumau alcool. Atât faţă de aceştia, cât şi faţă de societatea comercială care a vandut băuturile alcoolice şi care se afla la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de secţia de votare nr. 118 Baia de Arieş, a fost luata măsura sancţionării contravenţionale.
De asemenea, poliţiştii din Sebeş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la secţia de votare nr. 93, locţiitorul secţiei de votare împreună cu doi membrii ar fi transportat urna specială fără a fi respectate prevederile legale, respectiv fără ca aceasta activitate să fie efectuată ”sub paza structurilor M.A.I”.
Cercetările continuă de către această subunitate de poliţie sub aspectul comiterii infracţiunii nerespectarea regimului urnei de vot prevăzuta şi pedepsita de articolul 390 din Codul Penal. La o secţie de votare din Alba Iulia s-a prezentat un bărbat, cetăţean italian, rezident in Romania, pentru a-şi exercita dreptul la vot. Acesta a prezentat cartea de rezidenţă, document de identitate a cărui valabilitate era expirată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]