Certificatul verde e NELEGAL în România. Președintele CNCD a făcut anunțul
Certificatul verde e NELEGAL în România. Președintele CNCD a făcut anunțul
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că drepturile şi libertăţile pot fi limitate numai prin lege, iar introducerea certificatului verde, în zona de HoReCa sau accesul în instituţii publice, printr-un act administrativ, cum este o Hotărâre de Guvern, este nelegală.
“Articolul 53, alineatul 1 din Constituţie arată foarte clar că drepturile fundamentale şi libertăţile omului pot fi limitate şi enumeră condiţiile în care pot fi limitate. Prima condiţie de formă este ca aceste limitări trebuie să aibă loc ”numai prin lege”. Ori ceea ce se întâmplă în România astăzi, introducerea certificatului verde, de exemplu, în zona de HoReCa sau accesul în instituţii publice printr-un act administrativ, adică Hotărâre de Guvern, este nelegală. Acest aspect poate fi constatat doar de Curtea de Apel, pentru că hotărârile Guvernului pot fi atacate doar în contencios administrativ, deci nu este competenţa Curţii Constituţionale. Marea problemă este că în acest moment România nu are o procedură rapidă de soluţionare a acestor plângeri”, a declarat Asztalos Csaba, miercuri, la Interviurile Digi 24.
El a precizat, însă, că statul ia aceste măsuri pentru a proteja sănătatea publică şi respectând anumite reguli, atunci acestea nu mai sunt discriminatorii. “Pe fond, însă, articolul 53, alineatul 1 din Constituţie spune clar că statul poate limita drepturi fundamentale şi libertăţi cu scopul de a proteja sănătatea publică. Statul când adoptă astfel de măsuri îşi îndeplineşte obligaţie pozitivă constituţională, ia măsuri prin care protejează viaţa oamenilor, iar dacă le ia cu acest scop şi respectând anumite reguli de proporţionalitate aceste măsuri nu sunt discriminatorii, nu sunt neconstituţionale”, a explicat preşedintele CNCD.
CITEȘTE ȘI: Certificatul verde, OBLIGATORIU la locul de muncă: Propunerea, aprobată de comisiile Senatului
El a precizat că nu înţelege de ce a fost politizat un subiect care ţine de sănătate.
“Vedem că este o competiţie şi nu înţelegem pentru ce. Adică, de ce să politizăm un subiect ce ţine de sănătate. Trebuia să existe un acord, aici aş fi avut nevoie de un armistiţiu, nu din primăvara acestui an, ci de când a început pandemia, pentru a nu exploata politic acest subiect, a încerca să câştigăm voturi din moarte pentru că asta se întâmplă în acest moment şi din tragedii, încercând să creăm falii în societate şi să inducem ura unul faţă de celălalt în loc să explicăm şi venim cu elemente raţionale astfel încât fiecare cetăţean să decidă dacă doreşte să ia o măsură sau nu”, a mai precizat Asztalos Csaba.
Întrebat dacă angajatorii au dreptul să ceară un certificat verde, preşedintele CNCD a răspuns: “În acest moment, nu, pentru că nu au cadrul legal, dar în practică se întâmplă. Sunt anumiţi angajatori privaţi care, da, solicită ori testare, ori vaccinare”.
Certificatul verde este solicitat la intrarea în aproape toate locurile publice, mai puţin în magazinele alimentare, farmacii şi benzinării.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]
FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion
Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]