Cererea de urmărire penală pentru Victor Vlad Grigorescu, ministru în Guvernul Cioloș, înaintată de către Klaus Iohannis lui Stelian Ion
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost membru al energiei. Cererea este o încuviințare a urmăririi penale a fostului ministru, arată DCNEWS.ro.
Fostul ministru din Guvernul Cioloș se pare că este vizat într-un dosar deschis în anul 2018, instrumentat de PÎCCJ, Secția de urmărire penală și criminalistică. Acuzațiile sunt, conform comunicatului Președinției, de fals în declarații în formă continuată.
”Cerere de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al energiei
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.” a transmis Administrația Prezidențială.
Victor Vlad Grigorescu este un politician român, fost ministru al energiei în Guvernul Dacian Cioloș în perioada noiembrie 2015-ianuarie 2017. Este expert în politici energetice și politici economice europene.
Ce spune legea în această situație
”În exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, Președintele României, la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul funcției de către membrii Guvernului, adresează ministrului justiției o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii.
Președintele României este sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului de către primul-ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.” arată legea 155.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]