Cercetătorii au identificat gene asociate unor forme grave de COVID-19. Afectarea plămânilor este produsă de propriul sistem imunitar
Cinci gene asociate formelor grave de COVID-19 au fost descoperite de către o echipă de cercetători britanici, sugerând potențiale tratamente, conform unui sutdiu publicat de revista Nature.
Diferenţe au fost descoperite în genele IFNAR2, TYK2, OAS1, DPP9 şi CCR2, ceea ce explică, în parte, de ce unele persoane dezvoltă forme grave de COVID-19, în timp ce altele nu sunt afectate, notează această universitate.
După identificarea genelor, echipa de cercetare a putut să estimeze efectul tratamentelor farmacologice la pacienţi, întrucât unele variante genetice răspund unor anumite medicamente într-o manieră similară.
S-a observat astfel că o diminuare a activităţii genei TYK2 protejează împotriva infectării cu SARS-CoV-2 şi că medicamente antiinflamatoare din categoria inhibitoarelor JAK produc acest efect.
Studiul mai sugerează că formele grave de COVID-19 au la bază cel puţin două mecanisme biologice: tipul apărării antivirale înnăscute – importantă în primele faze ale bolii – şi procesele inflamatorii dezvoltate de bolnav.
„La fel ca în cazul septicemiei şi gripei, pentru COVID-19 afectarea plămânilor este provocată de propriul nostru sistem imunitar, nu de virus”, a declarat Kenneth Baillie, cercetător al Universității din Edinburgh.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Protest spontan la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Alba. Angajații au întrerupt activitatea timp de o oră. Care sunt nemulțumirile lor
Protest spontan la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Alba. Angajații au întrerupt activitatea timp de o oră. Care sunt nemulțumirile lor Vineri, 17 mai 2024, între orele 09:30 – 10:30, angajații din ARHIVELE NAȚIONALE – SERVICIUL JUDEȚEAN ALBA au decis să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul. Angajații din Arhivele […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum o zi
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile
-
Curier Județeanacum 4 zile
Restaurant din Alba Iulia, angajează ospătari: Condiții de aplicare