Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Curier Județean

Centrul de zi ”Arnsberg” Alba Iulia oferă, lunar, servicii de recuperare pentru 65 de copii cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Centrul de zi ”Arnsberg” Alba Iulia oferă, lunar, servicii de recuperare pentru 65 de copii cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii.

Nu-i uşor să fii părintele unui copil cu deficienţe. Uneori vi se pare că nu mai puteţi continua, că nu mai există nicio şansă pentru copilul dumneavoastră…, dar copilul are nevoie de dragostea, căldura şi atenţia specială pe care i-o poate oferi adultul. În acest scop, în sprijinul dumneavoastră a fost constituită echipa pluridisciplinară din cadrul Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Arnsberg” Alba Iulia.

Serviciul social – Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Arnsberg” Alba Iulia, funcţionează fără personalitate juridică în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, este un serviciu specializat care se înscrie în strategia naţională şi judeţeană cu privire la reforma în domeniul protecţiei copilului, prin recuperarea copilului cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii, fiind un proiect finanţat de autorităţile locale, Primăria oraşului Arnsberg (Germania) şi Banca Mondială între anii 1999-2002, funcționând sub denumirea de: Centrul de servicii comunitare ”Arnsberg”. Din luna iulie 2015 denumirea centrului a fost schimbată în: Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Arnsberg” Alba Iulia.

Activitatea centrului de zi se desfăşoară conform hotărârilor, normelor metodologice, precum şi a standardelor în domeniul protecţiei drepturilor copilului: HG nr. 1438/2005- privind regulamentele de organizare şi funcţionare pentru serviciile de zi; Legea nr. 272/2004 – privind respectarea si promovarea drepturilor copilului; Legii nr. 197/2012- privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare şi a Ordinului 25/2004 – privind standardele minime obligatorii pentru centrele de zi pentru copii cu dizabilităţi.

Beneficiarii serviciilor oferite în cadrul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități ”Arnsberg” Alba Iulia sunt copii cu deficienţe (uşoare, medii,severe), neurologice, psihice, motorii sau diagnostice asociate care au domiciliul în judeţul Alba, cu certificate de încadrare în grad de handicap şi cu hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Alba pentru program de recuperare.

În cadrul Centrului de zi sunt oferite lunar, pentru un număr mediu de 65 de copii, servicii de: kinetoterapie, masaj medical, fizioterapie, hidroterapie, terapie logopedică, terapie psihologică, terapie psihopedagogică , terapie ocupațională, evaluare psihiatrică, psihologică, neurologică și motorie, consiliere de către o echipă pluridisciplinară alcătuită din specialiști: medic neuropsihiatru infantil, medic de recuperare, medic pediatru, kinetoterapeut, logoped, psiholog, psihopedagog, terapeut ocupaţional, masor, asistent medical. Aceste servicii sunt destinate recuperării complexe a copiilor cu dizabilităţi, precum şi susţinerea dezvoltării acestora, până la maximul posibilităţilor lor, în vederea integrării socio-profesionale şi familiale. De asemenea, sunt oferite servicii consiliere pentru dezvoltarea și consolidarea competențelor părinților de a înțelege și de a îngriji copilul cu diferite tipuri de dizabilități.

Serviciul social – Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Arnsberg” Alba Iulia, oferă servicii, atât în regim de zi – pentru beneficiarii care efectuează activităţi de recuperare şi consiliere, conform planului de recuperare general stabilit de echipa pluridisciplinară (ponderea acestei componente este de aprox. 85%), cât și în regim rezidențial – pentru beneficiarii care locuiesc la o distanţă mai mare de 20 km de Alba Iulia și care beneficiază, pe lângă serviciile de recuperare adecvate dizabilității, şi de servicii de cazare şi masă, împreună cu un însoțitor adult pe perioada recuperării (ponderea acestei componente este de aprox. 15%).

O poveste:

”Mi se spune că sunt un băieţel frumos, cu ochi verzi ca iarba, am 7 ani şi locuiesc în Alba Iulia cu mama, tata şi sora mea. Anul trecut nu puteam să urc un tobogan, nici să dau un şut-gol la minge, picioarele nu mă ascultau. Ceilalţi copii nu înţelegeau ce vroiam să le spun când vroiam să intru în jocul lor, mă lăsau singur. Apoi tata m-a dus la o casă albă şi frumoasă unde am învăţat să urc pe nişte scări mai mari şi să mă joc cu o minge mare şi galbenă. În alte camere am învăţat să mă joc, să desenez şi să povestesc din cărţi cu poze. Acum pot urca pe toboganul din parc şi mă joc cu ceilalţi copii.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Comisar şef de poliţie din Alba, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a falsificat declarația unui subaltern și a „închis” un dosar penal

Unirea Ziarul

Publicat

în

Comisar şef de poliţie din Alba, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a falsificat declarația unui subaltern și a „închis” un dosar penal Un comisar şef de poliţie din Alba a falsificat declaraţia unui subaltern care acuza doi oameni de afaceri de violare de domiciliu. Trimis în judecată pentru infracţiuni de fals intelectual şi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea