Actualitate
Cât timp poate fi amânat rapelul vaccinului anti-Covid-19: Ce se întâmplă dacă a doua doză nu e făcută în 3 săptămâni
Deși Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat ca a doua doză să fie făcută la exact 21 de zile, există un interval de până la şase săptămâni, interval care trebui să corespundă unei eficacităţi similare, potrivit medicului infecționist Adrian Marinescu.
Medicul infecționist Adrian Marinescu îţi spune ce se întâmplă dacă rapelul nu este făcut în termen de trei săptămâni: „Dacă se amână un interval scurt de timp după cele 21 de zile nu este niciun fel de problemă. Sigur, recomandarea este ca rapelul să se facă cât mai repede. Dar avem un interval de până la şase săptămâni, interval care trebui să corespundă unei eficacităţi similare.“
Află că nu sunt diferenţe de eficacitate ale vaccinului Pfizer, pe diferite categorii de vârstă, dar sunt categorii de vaccinaţi pentru care este bine să fie amânată a doua doză.
Adrian Marinescu, medic infecționist: „Pentru persoanele vulnerabile, cei care au boli cronice sau sunt în vârstă, cred că ar fi bine ca acest rapel să se facă la 21 de zile sau în apropiere, pentru simplul motiv că efectul vaccinului maximal este în momentul în care ai făcut rapelul şi ai încă 7-10 zile.“
Sursa: alephnews.ro
Actualitate
Sancțiuni mai DURE pentru vitezomani: Ce riscă cei care depășesc viteza cu mai mult de 100 de km/h
Sancțiuni mai DURE pentru vitezomani: Ce riscă cei care depășesc viteza cu mai mult de 100 de km/h
Senatul a adoptat luni, 20 martie, un proiect legislativ ce are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Acesta stipulează că depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h se sancţionează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile şi majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte similare.
Proiectul, iniţiat de parlamentari din tot spectrul politic, are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „în sensul instituirii pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile – este un nou prag de depăşire a vitezei legale, majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte de depăşire a vitezei legale cu mai mult 100 km/h într-un interval de şase luni, reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului cu privire la depăşirea menţionată, precum şi instituirea confiscării autovehiculului dacă în perioada de şase luni de reţinere a certificatului de înmatriculare/înregistrare, acesta este identificat în trafic”, se precizează în raportul întocmit la comisiile de specialitate.
Potrivit expunerii de motive, modificarea propusă va duce la creşterea gradului de siguranţă rutieră, precum şi la conştientizarea conducătorilor auto că viteza poate avea consecinţe grave asupra vieţii, integrităţii şi sănătăţii personale, a celorlalţi participanţi la traficul rutier, dar şi a celor care se află în apropierea acestuia.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.
Sursa: realitatea.net
Actualitate
România pierde aproape 1 miliard de euro pe an din cauza importurilor de carne de porc: Creștem de 17 ori mai puțini porci decât acum 30 ani
România pierde aproape 1 miliard de euro pe an din cauza importurilor de carne de porc: Creștem de 17 ori mai puțini porci decât acum 30 ani
România crește de 17 ori mai puțin porci decât acum 30 ani și țara noastră pierde anual aproximativ un miliard de euro, din cauza importurilor masive de carne de porc, spune deputatul PSD Florin Barbu.
Acesta spune, după ce a participat la Conferința „Contextul economic și legislativ pentru dezvoltarea sectorului suin din România”, că România pierde anual aproximativ un miliard de euro, din cauza importurilor masive de carne de porc – 80%, față de 20% cât importa acum 6 ani: „Azi, creștem de 17 ori mai puțin porci decât acum 30 ani”.
Au de câștigat „prietenii noștri olandezi, danezi și chinezi, care sunt în top 3 exportatori de carne de porc”.
„Noi am pornit de la a ne păsa și a ne implica pentru că am avem datoria să protejăm acest sector și agricultura românească! Prin fiecare pas pe care îl facem, însemnând fiecare proiect legislativ aprobat suntem mai aproape de acest obiectiv! În urma implementării Legii privind aprobarea Programului de Susținere a Crescătorilor de Animale, program de reproducție la suine, au fost depuse 28 de proiecte, ceea ce înseamnă 1,5 milioane de purcei. Avem în lucru Legea privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine și eu am introdus împărțirea pe 8 regiuni. Dacă sunt focare de pestă într-o regiune, se vor impune restricții numai în acea regiune și nu va fi oprită mișcarea animalelor și exportul de carne pentru toată țara”, arată deputatul PSD Florin Barbu, potrivit Mediafax.
Acesta adaugă că se lucrează la un pachet de măsuri mai clare pentru combaterea acestei boli și vor fi modificate și cotele din Legea Vânătorii: „Vreau ca, în maximum 3 săptămâni, să avem acest proiect legislativ votat și în Camera Deputaților, pentru a putea pune în dezbatere publică «Legea cărnii» un proiect de lege asemănător cu «Legea Laptelui și a produselor lactate» – carnea de porc românească să fie etichetată corespunzător și să existe în supermarket-uri rafturi separate unde se găsesc produse din producția autohtonă. Evident că, pentru a putea face o lege bună, este nevoie să fim alături unii de alții, să dezbatem, să modificam împreună unele articole, să găsim cele mai bune soluții pe care să le transpunem într-un cadru legislativ complet și complex. Experiența mea de lucru de la Legea Laptelui, îmi spune că vom reuși pentru ca noi toți ne dorim să punem pe mesele românilor carne de porc crescut și procesat în România! Interesul național trebuie să primeze, să avem grijă de țara noastră, de România și hrana românilor și să fim sănătoși ca să putem consuma cât mai multă carne de porc «Fabricată în România»”.
Sursa: stiripesurse.ro
Actualitate
Se SCUMPESC țigările de la 1 aprilie: Cât vor plăti fumătorii în plus la pachet
Se SCUMPESC țigările de la 1 aprilie: Cât vor plăti fumătorii în plus la pachet
Țigarile se scumpesc din nou, de la 1 aprilie, cu 0,3-0,5 lei pe pachet, odata cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 tigarete la 84,37 euro/1.000 țigarete.
Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem. Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplică după cum urmează:
a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 inclusiv
b) 12% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 inclusiv;
c) 11% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025 inclusiv;
d) 10% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, începând cu 1 aprilie 2025.
Sursa: realitatea.net
-
Curier Județeanacum 23 de ore
VIDEO| Prima școală privată din Municipiul Alba Iulia, gata să-și primească învățăceii, de la creșă și grădiniță până la final de ciclu primar
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Alba Iulia, promovată de celebrul vlogger Mircea Bravo: Videoclipul care laudă proiectele finanțate cu fonduri europene va fi filmat în această vară
-
Sportacum 21 de ore
Ovidiu Maier revine la… CSM Unirea Alba Iulia, într-o funcție administrativă! Lovitură de imagine pentru „alb-negri”
-
Actualitateacum 17 ore
Cum s-a simțit CUTREMURUL la Alba: ”Am avut noroc cu pisica, ea m-a alertat!”
-
Ştirea zileiacum 18 ore
CUTREMUR în România, RESIMȚIT și în județul Alba. Ce magnituride a avut seismul
-
Sportacum 21 de ore
FOTO, VIDEO: Stranieri “de Alba”: Zlătneanul Andrei Mărginean, reușită fabuloasă în Serie C