Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Societate

CARP Cugir – un sprijin material şi spiritual pentru pensionari

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

– Domnule Vistian Blaga sunteţi de mai mulţi ani preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir. Am văzut că vă bucuraţi în rândul membrilor CARP, al pensionarilor în general, de multă stimă şi simpatie. Puteţi să ne prezentaţi principalele acţiuni organizate şi conduse de d-voastră şi Consiliul Director şi contextul în care s-au desfăşurat acestea?
– Mi-am asumat o responsabilitate când am preluat conducerea Casei conştient fiind că trebuie să fac cât mai mult pentru cei 1420 de membri pe care-i reprezint, a persoanelor vârstnice în general. Referitor la acţiuni, în primul rând nu trebuie să uităm că ne aflăm în „Anul Internaţional al Voluntariatului”, un prilej deosebit pentru promovarea solidarităţii umane şi creşterea răspunderii persoanelor vârstnice pentru ajutorarea semenilor, fără aşteptarea unor recompense materiale sau financiare. Sub aceste generoase auspicii, la începutul lunii octombrie am primit de la Federaţia Omenia 40 milioane lei (vechi), pe care i-am împărţit persoanelor cu pensii sub 600 lei/lună. Din fondurile proprii am dat, după posibilităţi, câte 50 de lei pensionarilor cu pensii mici. Acţiunea „Bunicii CARP” începută anul trecut a continuat şi în acest an, aceştia primind câte 50 lei din sume provenite de la Federaţia Omenia şi de la CARP Cugir. Acestor vârstnici, în etate de peste 85 de ani li s-au înmânat diplome aniversare şi au fost popularizaţi în revista „Omenia”.
– Am constatat că aveţi o bună preocupare legată de campania socială „Daţi 1 leu pentru pensionarii săraci”. Cum v-aţi implicat în acest demers?
– Este de apreciat o asemenea campanie, prima de o asemenea anvergură pentru ajutorarea vârstincilor, iniţiată de Federaţia Naţională „Omenia”. Este interesant de observat participarea oamenilor săraci cu dorinţa de a dona efectiv 1 leu din sărăcia lor deoarece se gândesc că pot exista oameni mai săraci decât ei. În acest sens noi am strâns de la pensionari suma de aproape 12 milioane lei vechi, bani pe care i-am trimis la federaţie, acţiunea de strângere continuând până la finele acestui an. Nu este o sumă mare, dar înseamnă ceva, dar este un gest de solidaritate faţă de cei mai săraci pensionari.
– Casa pe care o conduceţi face mai tot timpul împrumuturi pentru membrii CARP, dar totodată oferă şi diverse ajutoare acestora. Care sunt solicitările, ce sume aţi împrumutat şi ce ajutoare aţi acordat?
– Pe cele 9 luni ale acestui an am dat împrumuturi de 12 miliarde lei vechi la aproape 300 de pensionari iar până la sfârşitul anului ne aşteptam că numărul lor să crească. În ce priveşte ajutoarele putem spune că tot pe 9 luni am acordat ajutoare de deces în sumă de 168 milioane lei, ajutoare pentru bilete de tratament, proteze dentare, ochelari de vedere ş.a. în valoare de 37 milioane lei. O altă preocupare a noastră a fost sprijinul acordat spitalului orăşenesc prin montarea unei uşi din termopan – cumpărată din fonduri CARP Cugir la secţia dermatologie care a costat aproape 50 milioane lei. Aş mai adăuga aici preocupări ale Casei în ce priveşte organizarea de excursii şi schimburi de experienţă cu alte case din afara judeţului, demersuri finanţate tot de noi.
– Domnule preşedinte, ce doriţi să le transmiteţi pensionarilor din Cugir?
– În primul rând vreau să-i asigur pe membrii CARP că vom fi alături de ei atât la bine cât şi atunci când vor avea probleme. Le transmit şi altor pensionari să fie alături de noi, să devină membri ai casei în avantajul lor şi al familiilor lor. Folosesc acest prilej de a le transmite încă o dată să fim mai activi, mai uniţi şi cu mai multă iniţiativă. Le urez tuturor sănătate, bucurii şi împliniri alături de toţi cei dragi!

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea