Care va fi primul tratament anti-Covid, care va fi aprobat în Uniunea Europeană?
Care va fi primul tratament anti-Covid, care va fi aprobat în Uniunea Europeană?
Uniunea Europeană negociază cu Merck şi Pfizer posibile contracte de furnizare a medicamentelor lor experimentale pentru COVID-19, a declarat un oficial UE pentru Reuters, adăugând că discuţiile cu Merck sunt mai avansate.
Ambii producători de medicamente din SUA au dezvoltat pastile antivirale care au demonstrat o eficacitate promiţătoare în studiile efectuate pe adulţi cu Covid-19 care prezintă un risc ridicat de a face forme grave de boală, cu Pfizer la 89% şi Merck în jur de 50%.
”Contactele sunt în curs cu ambele”, a declarat luni oficialul UE, acesta cerând să nu fie numit, deoarece negocierile sunt confidenţiale.
Discuţiile cu Merck sunt mai avansate, deoarece aceasta a început deja să trimită date către autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană, a adăugat oficialul.
Pfizer nu a transmis încă date deoarece rezultatele preliminare ale studiilor sale au fost publicate abia săptămâna trecută, la o lună după primele rezultate ale Merck.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care coordonează discuţiile cu producătorii de medicamente în numele statelor UE, a refuzat să comenteze negocierile.
Merck nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii. Pfizer a refuzat să comenteze.
Oficialii UE au discutat despre procurarea medicamentelor pentru COVID-19 în cadrul unei întâlniri de săptămâna trecută, a spus sursa UE, subliniind că blocul de 27 de state membre dorea să se mişte cât mai repede posibil pentru a cumpăra noi tratamente, dar să aibă mai multe garanţii privind siguranţa lor.
Până acum, singura aprobare pentru medicamentul Merck a avut loc în Marea Britanie.
Ambele tratamente medicamentoase sunt administrate timp de cinci zile.
Regimul Pfizer este format din trei pastile luate dimineaţa şi trei seara. Cel al Merck este de patru pastile dimineaţa şi patru seara.
Întrebat dacă eficacitatea mai mare arătată de tratamentul Pfizer ar putea afecta discuţiile cu Merck, oficialul UE a spus că acestea nu pot fi comparate deocamdată şi că sunt necesare mai multe date.
Marea Britanie a procurat 480.000 de serii de tratamente cu pilula Merck şi 250.000 de tratamente ale Pfizer.
Între timp, preşedintele american Joe Biden a declarat săptămâna trecută că Statele Unite şi-au asigurat ”milioane” de serii de tratamente Pfizer şi au cumpărat, de asemenea, 1,7 milioane de tratamente Merck.
Australia şi mai multe ţări asiatice au rezervat, de asemenea, serii de tratamente cu noile medicamente sau sunt în curs de a face acest lucru.
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Indonezia a declarat luni că examinează pilula Merck, înainte de o posibilă achiziţie a până la 1 milion de tratamente, luna viitoare.
Thailanda, care a purtat discuţii cu Merck pentru a cumpăra 200.000 de tratamente din octombrie, este, de asemenea, în negocieri cu Pfizer pentru pilula sa, a declarat un consilier medical pentru Reuters.
Pfizer se aşteaptă să producă peste 180.000 de serii de tratamente până la sfârşitul anului 2021, în timp ce Merck plănuieşte o producţie de 10 milioane de tratamente.
Ambele companii intenţionează să intensifice producţia acestor pastile în 2022.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ionuț Fulea, pe scena principală UNTOLD 2026: Folclorul românesc ajunge în centrul celui mai mare festival de la Cluj
Ionuț Fulea, pe scena principală UNTOLD 2026: Folclorul românesc ajunge în centrul celui mai mare festival de la Cluj Artistul de muzică populară albaiulian Ionuț Fulea urcă în această seară, sâmbătă, 8 august 2026, pe scena principală a UNTOLD 2026, într-un moment dedicat tradițiilor și muzicii populare românești. Prezența sa face parte dintr-un spectacol amplu […]
Ministerul Apărării Naționale după ce o dronă a explodat în Bulgaria: „Radarele nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României”
Ministerul Apărării Naționale după ce o dronă a explodat în Bulgaria: „Radarele nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României” Ministerul Apărării Naționale a transmis, sâmbătă, 8 august 2026 că sistemele radar românești nu au identificat nicio țintă aeriană care să fi traversat spațiul aerian al României în direcția […]
Perseide 2026: Ploaia de stele atinge „vârful” în noaptea de 12 august. Ce sunt perseidele și de ce apar în fiecare an
Perseide 2026: Ploaia de stele atinge „vârful” în noaptea de 12 august. Ce sunt perseidele și de ce apar în fiecare an Perseide 2026. Maximul curentului de meteori Perseide, unul dintre cele mai așteptate momente astronomice ale verii, va avea loc în noaptea de 12 august 2026. Pe cer vor apărea numeroase dâre luminoase produse […]