Rămâi conectat

Actualitate

Care este soluția pentru plata profesorilor care nu mai pot cumula pensia cu salariul: Răspunsul ministrului Educației

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, speră că, în cazul în care nu va mai fi permis cumulul pensiei cu salariul, profesorii din învățământul universitar și preuniversitar vor fi plătiți cu ora. „Dacă nu ar fi posibil (…), am duce școala românească mult mai mult către personal necalificat”, spune ministrul Educației.

Întrebat de jurnaliști ce se va întâmpla cu miile de profesori lucrează după vârsta la care ar trebui să se pensioneze, dacă nu va mai fi permis cumulul pensiei cu salariul, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că este convins că va fi posibilă plata cu ora.

„Sunt convins că va fi posibilă plata cu ora, chiar pentru acei colegi ai noștri care au calitatea de pensionari. Dacă nu ar fi posibilă plata cu ora în sistemul de învățământ, o resursă umană și așa deficitară din perspectiva calificării și a competenței, ar deveni încă și mai mare problemă din această perspectivă. Practic, am duce școala românească mult mai mult către personal necalificat în învățământ și sunt convins că nimeni nu își dorește acest lucru. Subliniez, e vorba de plată cu ora și în universitar, și în preuniversitar”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

CITEȘTE ȘI: Evaluare Națională 2021: BAREMELE pentru testele de antrenament au fost PUBLICATE

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirma că pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul de la stat și că cei care vor să se reangajeze în sistemul public trebuie să aleagă între pensie și salariu.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri Mâncarea şi toate celelalte produse de la raft, benzina şi motorina, facturile pentru energie, RCA-ul şi vacanţele, toate vor avea preţuri mai mari pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Creşterea celor două cote de TVA, cea standard […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea