Când spunem ADIO centralelor termice pe gaz: A fost stabilită data limită până la care pot fi utilizate
Când spunem ADIO centralelor termice pe gaz: A fost stabilită data limită până la care pot fi utilizate
Ziua în care se vor interzice centralele pe gaz este din ce în ce mai aproape. Anunțul pentru anul 2024 aduce cu sine reguli proaspete ce vizează tranziția și eficiența energetică. Recent, a fost stabilită data limită până la care încă le vom putea utiliza.
Au fost impuse reguli stricte
Uniunea Europeană (UE) a oficializat interzicerea centralelor pe gaz și a introdus reguli stricte pentru tranziția către surse alternative de căldură, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și astfel va crește eficiența energetică.
Decizia, consemnată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în septembrie 2023, a reprezentat adoptarea unei variante reconfigurate a directivei privind eficiența energetică (UE) 2023/1791.
Ce modificări apar
Conform directive care se concentrează pe eliminarea centralelor pe gaz, se va facilita instalarea pompelor de căldură ca alternativă pentru cei care doresc să obțină certificate energetice pentru locuințele lor.
Această inițiativă urmărește să susțină tranziția către tehnologii mai ecologice și sustenabile în sectorul rezidențial.
Când spunem ADIO centralelor termice
Termenele limită pentru implementare au fost impuse de autorități. Totuși, statele membre vor beneficia de un interval de doi ani pentru a transpune directiva în legislația lor internă.
Cu toate astea, pentru a ușura tranziția, se vor acorda scutiri pentru anumite industrii consumatoare de energie până la 31 decembrie 2030.
Prin adoptarea acestor măsuri, UE își propune să realizeze economii semnificative de energie, vizând 11,7% din energia finală și primară în comparație cu scenariul de referință din 2020.
Cu praguri anuale pentru economiile de energie, de la 0,8% în 2021-2023 la 1,9% în perioada 2028-2030, UE speră să încurajeze statele membre să adopte politici și tehnologii sustenabile pentru a atinge aceste obiective ambițioase.
Măsurile vor face o Europa verde
Măsurile adoptate de Uniunea Europeană reprezintă un pas semnificativ către o Europă mai verde și mai eficientă din punct de vedere energetic.
Prin introducerea noilor reguli și promovarea surselor alternative de căldură, se speră că statele membre vor accelera tranziția către tehnologii durabile, contribuind astfel la lupta globală împotriva schimbărilor climatice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Câte pensii prevăzute de legi speciale au fost încasate în aprilie 2024? 345 lei pentru un artist, peste 2.100 lei un revoluționar
PENSII 2024: Câte pensii prevăzute de legi speciale au fost încasate în aprilie 2024? 345 lei pentru un artist, peste 2.100 lei un revoluționar În luna mai 2024, un număr de 422.790 de persoane beneficiau de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cel mai […]
Secțiune Articole Similare
-
Politică Administrațieacum 2 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Politică Administrațieacum 2 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Actualitateacum o zi
Duminica Tomii 2023. Ce e bine să faci pentru sănătate și viață lungă