Rămâi conectat

Sport

Campionatul Mondial de atletism, marea provocare a anului pentru mărșăluitoarele de la CS Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Anul 2022 este unul al marilor provocări pentru merituoasele mărșăluitoare de la CS Unirea Alba Iulia, Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, sportive pregătite de reputatul antrenor Gabriel Avram.

Asta, din cel puțin două puncte de vedere: pentru prima dată, în marșul feminin competitoarele au parte de două probe specializate, pe distanțele de 20 de kilometri și respectiv 35 de kilometri, și, nu în ultimul rând întrucât în acest an sunt trei competiții de anvergură, fiind primul an în care se dispută atât Campionatele Europene cât și Campionatele Mondiale de atletism (amânate cu un an, din cauza pandemiei care a făcut ca Jocurile Olimpice din 2020 să se desfășoare anul trecut). Trecând în revistă calendarul internațional, fixăm în agendă Campionatul Mondial de marș, din 4-5 martie, la Muscat (Oman), Campionatul Mondial de atletism pentru seniori, în 15-24 iulie, în USA, la Eugene (Oregon) și Campionatul European de atletism pentru seniori, din 15-21 august, la Munchen (Germania).

Pe lângă acestea, pentru atletele din Cetatea Marii Uniri mai sunt prevăzute alte două întreceri de mai mică anvergură cum ar fi Campionatul Balcanic de marș (în Grecia, locație nestabilită încă, la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie) și Campionatul Național de 35 kilometri marș, seniori și Under 23, la Dudince (Slovacia), în 23 aprilie. Acestora li se alătură clasicele ediții ale campionatelor naționale, prima fiind în 13 februarie, cea de iarnă. la Timișoara (competiție ce deschide practic sezonul), urmată de ediția de vară (25 iulie), pe distanța de 20 kilometri, pentru seniori, Under 23 și Under 20, și Campionatul Național de 10 kilometri marș (seniori și Under 23), la Buziaș (23 octombrie).

Este un calendar extrem de încărcat, ce presupune multă muncă, dar în același timp o dozare judicioasă a efortului. Scopul nostru este să reușim să ne regăsim la startul compatițiilor majore, marae provocare fiind Campionatele Mondiale, în fapt evenimentul anului în atletism. Cu siguranță că Ana Rodean o să se specializeze pe distanța de 35 kilometri, iar Mihaela Acatrinei o să abordeze în continuare proba clasică, aceea de 20 de kilometri”, a punctat antrenorul Gabriel Avram.

În ultimii doi ani, Mihaela Acatrinei (2020) și Ana Rodean (2021) au fost desemnate sportivul anului la secțunea sporturi olimpice, ultima reușind să stabilească un record național în noua probă pe care a abordat-o, aceea pe distanța de 35 kilometri. Alături de merituoasele albaiuliene a fost mereu antrenorul Gabriel Avram (64 de ani), pentru al 7-lea an consecutiv antrenorul anului la secțiunea sporturi olimpice, acesta stabilind un record de senzație: a 21-a oară în ultimii 28 de ani în vârful ierarhiei județene.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii LPS Alba Iulia la Naționale: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz La Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, înotătorii de la LPS Alba Iulia au reușit rezultate de apreciat, fiind adjudecate 5 medalii, toate în probele juniorilor II. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea