Călin Potor: Cupru Min şi joaca de-a privatizarea

Privatizarea eşuată a Cupru Min nu a făcut altceva decât să arate lumii întregi imaginea unui stat slab, condus de amatori şi care se vinde oricui pe doi lei. Doar reacţia promptă a societăţii româneşti a împiedicat o vânzare a resurselor naturale ale ţării la un preţ de nimic.
Privatizarea Cupru Min, pe final de mandat guvernamental, a ridicat de la bun început mari semne de întrebare. De ce nu s-au înscris în competiţie marile firme cu profil minier din lume? De ce a fost acceptată la licitaţie o firmă înfiinţată cu numai câteva luni înainte de licitaţie şi care nu avea în portofoliu nicio exploatare minieră? De ce evaluarea societăţii Cupru Min nu făcea referire şi la valoarea zăcământului de cupru de la Roşia Poieni, zăcământ care era inclus în contractul de privatizare? Sunt doar câteva întrebări la care înalţii oficiali ai statului român nu au putut răspunde.
După o săptămână în care privatizarea Cupru Min a devenit cel mai important subiect al României, şi în care politicienii de la guvernare s-au bătut cu pumnul în piept că ce afacere bună a făcut ţara noastră a venit şi bomba. Contractul pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la Cupru Min nu s-a mai semnat din cauza faptului că firma câştigătoare nu a acceptat condiţiile impuse de stat: garanţii pentru investiţiile de mediu, publicarea dosarului de privatizare şi PLATA INTEGRALĂ A ACŢIUNILOR. Este pur şi simplu halucinant. O firmă de apartament care pune mâna pe rezerva de cupru a României, estimată la aproximativ 6 miliarde de euro, pentru ca apoi să spună că nu plăteşte în termen de câteva luni o sumă de 200 de milioane de euro.
Tot acest carusel, cu firme obscure, cu evaluări făcute după ureche, cu declaraţii penibile ale oficialilor români seamănă foarte mult cu filmul unei tentative de jaf. Eşuat însă. Respectiva companie a participat la licitaţia organizată de statul român pentru că a avut voie. Dacă nu a trebuit să prezinte scrisori de garanţie bancară, deşi atunci s-ar fi observat că nu are lichidităţi, cu atât mai bine. Vorbim despre faptul că statul român, intenţionat sau nu, a creat un mecanism prin care acceptă să se lase jefuit. A lipsit foarte puţin ca această firmă să pună mâna, la un preţ derizoriu, pe cel mai mare zăcământ de cupru din Europa. Fără să mai facă după aceea investiţiile de mediu care sunt atât de necesare în zona Roşia Poieni. A lipsit foarte puţin ca statul român să cedeze pentru sume insignifiante resurse naturale cu o valoare de zeci de ori mai mare.
Uriaşul scandal creat în jurul acestei privatizări i-a făcut pe cei din guvern să îşi dorească să renunţe la privatizare şi atunci au impus firmei care a câştigat licitaţia condiţii pe care ştiau că nu o să le accepte. Pentru ca la final imaginea guvernului să fie una imaculată, iar cei care ne conduc să poată spune că au vrut să facă lucruri bune pentru ţară, dar nu au avut cu cine. Totul într-o tentativă disperată a actualei puteri de a recupera din scăderea abruptă a PDL în încrederea electoratului, după o guvernare bazată pe minciună şi ipocrizie.
Există soluţii pentru exploatarea minieră de cupru de la Roşia Poieni. Există soluţii pentru toate problemele din România, dar acestea trebuie rezolvate cu profesionalism, nu după ureche. Acest lucru îl va face USL după câştigarea detaşată a alegerilor locale din luna iunie a acestui an. Cetăţenii vor avea la dispoziţie o administraţie modernă, pofesionistă, care va rezolva corect şi eficient problemele oamenilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI