Buna Vestire 2025: Pe ce dată pică prima zi cu dezlegare la pește din Postul Paștelui
Buna Vestire 2025: Pe ce dată pică prima zi cu dezlegare la pește din Postul Paștelui
Creștinii din întreaga lume vor celebra pe 25 martie 2025 Buna Vestire, o sărbătoare cu o profundă semnificație religioasă și numeroase tradiții populare. Cunoscută și sub numele de Blagoveștenie sau Ziua Cucului, această zi amintește de momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naște pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
O sărbătoare cu o tradiție îndelungată
Buna Vestire este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului, fiind atestată documentar de secole. Locul în care, potrivit tradiției, a avut loc acest eveniment este marcat astăzi de o biserică în Nazaret.
În Sfânta Scriptură, este relatată întâlnirea dintre Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria, care, deși era foarte tânără, a primit cu smerenie vestea că va deveni Maica Mântuitorului. „Cum se va face aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” a întrebat ea, iar îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri”.
Citește și: Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar

Buna Vestire este celebrată atât de ortodocși, cât și de catolici, fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin.
De ce se numește „Ziua Cucului” și ce superstiții există
În cultura populară, Buna Vestire este cunoscută și drept „Ziua Cucului”, deoarece, conform tradiției, în această zi se aude pentru prima dată cântecul cucului. Se spune că acest cântec poate avea semnificații prevestitoare: dacă cineva îl aude pe stomacul gol, poate avea ghinion sau pagube în gospodărie.
De asemenea, se crede că așa cum va fi vremea în ziua de Buna Vestire, așa va fi și de Paște. O altă superstiție spune că, dacă în această zi frunza este verde în codru, anul va fi bogat și îmbelșugat.
În satele românești, exista și credința că ouăle făcute de găini în această zi nu sunt bune de pus sub cloști, așa că gospodinele obișnuiau să le arunce.
O tradiție specială legată de pescari spune că, în dimineața de Buna Vestire, aceștia merg la biserică să ia anaforă, pe care apoi o pun în gura primului pește prins și îl eliberează înapoi în apă, spunând: „Du-te! Și cu câți te vei întâlni, spune-le la toți să vină la mine!”.
Ce se mănâncă de Buna Vestire
Deși Buna Vestire cade în perioada Postului Paștelui, această sărbătoare face parte dintre puținele zile în care se permite consumul de pește. Oamenii pregătesc diverse preparate pe bază de pește și le împart celor nevoiași, alături de alte bucate de post.
Printre alimentele care se dau de pomană se numără:
-Fructe și legume (mere, banane, castraveți, măsline)
-Pâine, eugenii sau napolitane
-Preparatele de post precum sarmale de post, orez cu ciuperci, ardei umpluți sau salată de vinete.
Mai important decât ce se dă de pomană, este intenția din spatele gestului. Tradiția spune că orice dar trebuie oferit din suflet și cu bucurie, nu ca o simplă obligație.
Ce nu trebuie să faci de Buna Vestire
Buna Vestire este o sărbătoare care aduce armonie și binecuvântare, motiv pentru care există câteva interdicții importante:
-Nu este bine să te cerți sau să fii supărat, deoarece acest lucru poate aduce necazuri tot anul.
-Nu trebuie să muncești la câmp sau să faci treburi grele în gospodărie, pentru că aduce ghinion.
-Nu se taie pomi sau viță-de-vie, pentru că se crede că aceștia nu vor mai rodi.
Buna Vestire este o sărbătoare cu o puternică încărcătură religioasă și tradițională, marcând unul dintre cele mai importante momente din istoria creștinismului. Fie că respectă obiceiurile legate de Ziua Cucului, fie că aleg să împartă bucate celor nevoiași, credincioșii păstrează vii datinile și credințele transmise din generație în generație.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Agresorii sexuali condamnați NU vor mai putea lucra sau face voluntariat în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive
Agresorii sexuali condamnați NU vor mai putea lucra sau face voluntariat în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat miercuri, 25 martie 2026, legea prin care li se interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să mai lucreze în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive. […]
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au transmis că, până în 26-27 martie, vor fi înregistrate temperaturi de până la 18 grade în majoritatea țării. De asemenea, finalul lunii martie şi începutul lui aprilie vin […]
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]
