Bugetul Cugirului pe 2015 a căzut la vot. Consilierii PSD și PP-DD au respins proiectul de hotărâre inițiat de primar
Înscris pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului local Cugir de astăzi, Proiectul de Hotărâre inițiat de primarul Adrian Teban, privind Bugetul local al Orașului Cugir pe anul 2015, n-a reușit să întrunească votul necesar pentru a fi adoptat.
Cei 5 consilieri PSD, cărora li s-au alăturat și cei 3 aleși ai partidului condus de Dan Diaconescu, au respins toate articolele cuprinse în proiectul de hotărâre, astfel că, la votul final, s-au înregistrat doar 10 voturi pentru ( 7 voturi împotrivă), un rezultat insuficient pentru ca bugetul să poată trece.
O situație previzibilă, dacă ținem seama că chiar din start, liderul grupului PSD, ing. Mircea Trifan a cerut președintelui de ședință să propună consilierilor retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de buget și amânarea dezbaterii acestuia pentru altă dată.
Prin luările de cuvânt, social-democrații au acuzat faptul că proiectul de hotărâre privind bugetul nu conține suficiente materiale și anexe menite să justifice clar cheltuirea banului public sau că există materiale începute și nefinalizate.
,,Noi am anunțat de la început că nu vom vota un proiect de hotărâre incomplet și că nu suntem de acord cu alocare de fonduri mai mari la unele capitole cum ar fi Sportul sau Cultura, în defavoarea susținerii de finanțări mai mari pentru reabilitarea și modernizarea de străzi sau alte investiții mult mai importante pentru comunitate. Sperăm, că la reluarea într-o apropiată ședință, a dezbaterilor pe buget, administrația să se prezinte cu problemele pe care le-am sesizat clarificate, iar noi vom vota fără vreo rezervă proiectul de hotărâre’’, a declarat pentru ziarul „Unirea” liderul PSD Mircea Trifan.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Albac achiziționează aplicații software și echipamente IT pentru digitalizarea activității. Licitația, lansată în SEAP
Primăria Albac achiziționează aplicații software și echipamente IT pentru digitalizarea activității. Licitația, lansată în SEAP Primăria Comunei Albac a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a servicilor de furnizare platformă integrată pentru servicii electronice, furnizare licențe software și echipamente IT în cadrul proiectului pentru digitalizarea tuturor activităților […]
Comunicat de presă Adrian Bara, Deputat PSD Alba: Atragerea de noi medici în județul Alba este esențială pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale
Adrian Bara, Deputat PSD Alba: Atragerea de noi medici în județul Alba este esențială pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale Autoritățile județene și locale joacă un rol extrem de important în ceea ce privește îmbunătățirea calității serviciilor medicale, deziderat ce are ca punct de plecare retenția cadrelor medicale și atragerea de noi medici în comunitățile pe […]
FOTO | Noi lucrări finalizate pe drumurile din județul Alba: A fost turnat asfalt la Cenade, între Mănărade spre Cergău, rigole și acces în gospodării la Căpâlna
Noi lucrări finalizate pe drumurile din județul Alba: A fost turnat asfalt la Cenade, între Mănărade spre Cergău, rigole și acces în gospodării la Căpâlna Vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan, a anunțat finalizarea altor lucrări pe drumurile din Alba. Printre ele, turnarea de asfalt la Cenade, de la Mănărade spre Cergău, dar și finalizarea intervențiilor […]