Ştirea zilei

Brazii de Crăciun pot fi cumpăraţi numai de la ocoalele silvice din judeţ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Direcţia Silvică Alba a scos deja la vânzare 1.500 de brazi de Crăciun, prin ocoalele silvice din judeţ. În acest an s-a renunţat la comercializarea brazilor în ghiveci, dată fiind perioada de criză pe care o traversăm şi faptul că anul trecut nu au avut mare căutare, fiind vândute doar câteva bucăţi, ne-a informat Mihai Morar, directorul Direcţiei Silvice Alba. „Sunt deja pregătiţi 1.500 de brazi, acelaşi număr ca şi anul trecut, la care se adaugă alţi 7.500 – 8.000 de molizi”, ne-a declarat Ioan Paşca, directorul adjunct al DS Alba. Preţul la vânzare al brazilor variază în funcţie de înălţime. La înălţimi cuprinse între 0.70 m şi 3.00 m preţul este cuprins între 22 lei şi 35 lei – la brad, iar la molid între 12 lei şi 22 lei. La brazii care au o înălţime mai mare de 3.00 metri e nevoie de comandă specială, la preţ adăugându-se câte 25 lei pentru fiecare metru în plus. Brazii de Crăciun pot fi cumpăraţi numai de la sediile celor 7 ocoale silvice din judeţ, cum ar fi Ocolul Silvic Valea Arieşului, cu sediul la Câmpeni şi Ocolul Silvic Gârda, iar de la celelalte ocoale se pot procura molizi. Cei care locuiesc în Alba Iulia pot obţine brazi de Crăciun de la Ocolul Silvic Alba Iulia situat în zona Schit, pe strada str. Nicolae Grigorescu, nr. 6. Locuitorii judeţului care vor să ducă mai departe tradiţia străbună pot apela cu încredere la ocoalele silvice din judeţ pentru a cumpăra brazi la preţuri convenabile în această perioadă de criză. Altfel, fără miros de brad în case, nu vor simţi cu adevărat sărbătoarea Crăciunului. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | Accident la Bucerdea Grânoasă: Biciclist de 25 de ani în stare gravă după impactul cu un autoturism

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Bucerdea Grânoasă: Biciclist de 25 de ani în stare gravă după impactul cu un autoturism Un accident rutier cu consecințe grave s-a produs în seara zilei de vineri, 10 iulie 2026, la Bucerdea Grânoasă.  „Traficul rutier este îngreunat pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident în Alba Iulia: Copil de 10 ani lovit de o mașină pe strada Arieșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Copil de 10 ani lovit de o mașină pe strada Arieșului Un accident rutier s-a produs în Alba Iulia în seara zilei de vineri, 10 iulie 2026, în jurul orei 20.00. „Traficul rutier este îngreunat pe strada Arieșului din municipiul Alba Iulia, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Inspectorul școlar general din Alba: „Unele școli lasă intenționat corigenți în clasa a VIII-a sau îi descurajează pe elevi să susțină Evaluarea Națională”

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectorul școlar general din Alba: „Unele școli lasă intenționat corigenți în clasa a VIII-a sau îi descurajează pe elevi să susțină Evaluarea Națională” Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Cornel Sandu, susține că există școli care recurg la practici menite să influențeze rezultatele la Evaluarea Națională, acuzând că unii elevi sunt lăsați intenționat […]

Citește mai mult