Blaj: Maraton de vaccinare, cu serul Pfizer, în acest weekend, la Tiur, Mănărade și Petrisat
În acest weekend vor fi reluate acțiunile de tip „maraton de vaccinare” cu serul Pfizer în localitățile aparținătoare municipiului Blaj (Tiur, Mănărade și Petrisat), destinate în special persoanelor care s-au imunizat cu prima doză în aceste localități, în urmă cu trei săptămâni.
Pot însă participa și toți cei care doresc să se imunizeze cu prima doză de vaccin Pfizer, indiferent de localitatea în care domiciliază, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Minorii care au împlinit vârsta de 12 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal. De asemenea, persoanele care trebuie să efectueze rapelul pot alege și alte centre de vaccinare pentru efectuarea acestuia.
Vaccinările din cele trei localități aparținătoare municipiului Blaj vor avea loc după următorul program:
– vineri, 11 iunie, între orele 11:00 și 18:00, la Căminul Cultural Tiur;
– sâmbătă, 12 iunie, între orele 11:00 și 16:00, la Căminul Cultural Mănărade;
– duminică, 13 iunie, între orele 15:00 și 19:00, la Căminul Cultural Petrisat.
În urmă cu trei săptămâni, 213 persoane s-au vaccinat în cadrul evenimentelor de tip „maraton de vaccinare”, cu serul Pfizer, organizate la Tiur, Mănărade și Petrisat. La Tiur s-au vaccinat 75 de persoane, la Mănărade au fost vaccinate 78 de persoane, iar la Petrisat au fost imunizate 60 de persoane.
Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 în cele trei localități aparținătoare este organizată de Primăria Municipiului Blaj, Direcția de Sănătate Publică Alba și Spitalul Municipal Blaj.
Vă reamintim, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj, centru de vaccinare împotriva SARS-COV-2, persoanele care doresc să se imunizeze cu serul Pfizer o pot face fără programare, zilnic între orele 08:00 – 20:00. Numărul de telefon al centrului de vaccinare de la Blaj este 0712-010.365.
Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare
După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare Primăria Alba Iulia a emis, în 26 martie 2026, autorizația de construire pentru obiectivul de investiție „Modernizare strada Barbu Ștefănescu Delavrancea – municipiul Alba Iulia”, proiect inițiat oficial în anul 2024. Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, situată în […]
FOTO | Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026
Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026 Elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au obținut rezultate deosebite la etapa județeană a Micii Olimpiade de Geografie 2026. „Conducerea Liceului HCC Abrud își exprimă aprecierea față de rezultatele excelente obținute de […]
Bazinul acoperit de înot de la Sebeș, tot mai aproape de deschidere: Urmează să fie dotat cu mobilierul necesar
Bazinul acoperit de înot de la Sebeș, tot mai aproape de deschidere: Urmează să fie dotat cu mobilierul necesar Momentul deschiderii noului bazin acoperit de înot de la Sebeș este tot mai aproape. Consiliul Județean Alba a lansat, marți, 31 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică […]