Rămâi conectat

Ştirea zilei

Bărbat din Alba, reținut de polițiști după ce și-a amenințat iubita. A fost prins în timp ce încerca să încalce ordinul de restricție

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut de polițiști după ce și-a amenințat iubita. A fost prins în timp ce încerca să încalce ordinul de restricție

La data de 18 aprilie 2023, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu concubinul său, în locuința comună din municipiul Aiud, a fost amenințată de către acesta.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, ar fi amenințat-o pe femeie cu acte de violență.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa.

Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

În jurul orei 23.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud l-au depistat pe bărbat, în flagrant delict, în timp ce încerca să pătrundă în blocul în care locuiește concubina sa, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu, motiv pentru care pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 19 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | O femeie din Apuseni, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. Cornelia Boia a fost morăriță și are 12 nepoți și 9 strănepoți

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie din Apuseni, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. Cornelia Boia a fost morăriță și are 12 nepoți și 9 strănepoți Cornelia Boia, o femeie din Câmpeni, a fost sărbătorită de administrația locală la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. La un secol de viață, bunicuța a primit de la Cristian […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, REȚINUT de polițiști: Materiale de propagandă legionară, găsite în casa tânărului

Ioana Oprean

Publicat

în

Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, REȚINUT de polițiști: Materiale de propagandă legionară, găsite în casa tânărului Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, a fost reținut de polițiștii din Alba. Materiale de propagandă legionară au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia, pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Ce premii au obținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia, pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Ce premii au obținut Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia au urcat pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, după obținerea mai multor premii. Șahiștii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea