Avocat al Doinei Scutea amendat cu 3.000 de lei
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia nu au putut nici la termenul de ieri să treacă la judecarea propriu-zisă a inculpaţilor din celebrul dosar „Corupţie la Finanţe” din cauză că decanul Baroului Alba, avocata Doina Scutea, nu a avut apărator. De altfel instanţa albaiuliană a hotărât amendarea cu 3.000 de lei a unuia dintre cei doi avocaţi care o reprezintă pe Scutea, respectiv pe Viorel Roş, care a lipsit nemotivat de la termenul de ieri. Celălalt avocat a depus o solicitare de amânare pe motive medicale, judecătorii punându-i în vedere ca până la termenul viitor să facă dovada în acest sens. Cel mai probabil decanul Baroului Alba încearcă să tragă de timp în aşteptarea soluţionării cererii sale de strămutare a dosarului la altă instanţă asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să se pronunţe în 28 aprilie. Procesul a început în 22 februarie 2011 şi până acum s-au discutat doar excepţii procedurale şi alte cereri. Dosarul „Corupţie la Finanţe“ îi are ca inculpaţi pe Doina Scutea, decanul Baroului Alba, Ştefan Anghel Bogin, fost director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Claudiu Vasile Vulpe, fost ofiţer SIE, omul de afaceri Alexandru Duca şi Radu Bogdan, funcţionar în cadrul Ministerului Economiei. Potrivit purtătorului de cuvânt Cosmin Muntean, următorul termen a fost stabilit la Curtea de Apel Alba Iulia pentru miercuri, 4 mai. Nu este exclus ca, în cazul în care apărătorii lui Scutea nu se vor prezenta nici atunci, ea să fie apărată de un avocat desemnat din oficiu. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Ursul de la Mogoș dă bătăi de cap jandarmilor: Sălbăticiunea, obișnuită cu zgomotele, greu de îndepărtat din zona unde a fost zărit
Ursul de la Mogoș dă bătăi de cap jandarmilor: Sălbăticiunea, obișnuită cu zgomotele, greu de îndepărtat din zona unde a fost zărit Ursul semnalat în localitatea Mogoș se pare că dă bătăi de cap jandarmilor care au intervenit la fața locului. Animalul este învățat cu zgomotele, fiind astfel greu de îndepărtat. Potrivit reprezentanților IJJ Alba, […]
Ioan Borteș, veteranul de război originar din județul Alba, sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani: A primit în 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării
Ioan Borteș, veteranul de război originar din județul Alba, sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani: A primit în 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării Ioan Borteș, veteran de război originar din județul Alba, a împlinit astăzi venerabila vârstă de 97 de ani. Distinsul veteran a fost vizitat de către […]
Start plin de emoții în sezonul 8 al CN de Super Rally, creat de Mihai Leu: Alba Iulia deschide competiția
Start plin de emoții în sezonul 8 al CN de Super Rally, creat de Mihai Leu: Alba Iulia deschide competiția Sezonul numărul 8 din Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, competiție fondată de fostul campion mondial la box și campionul național absolut de raliuri Mihai Leu, va debuta în perioada 18 – 19 […]