Rămâi conectat

Ştirea zilei

Avem nevoie de medici capabili să trateze… sărăcia!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Studiile de specialitate au demonstrat legătura directă dintre Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor şi indicatorii stării de sănătate a populaţiei, printre care şi speranţa de viaţă la naştere. Un PIB ridicat presupune venituri mai mari, un stil de viaţă mai sănătos, bani mai mulţi pentru sănătate. În plus, în oraşele mari sunt cele mai bune servicii sanitare, ambulanţa vine rapid, iar veniturile peste medie permit accesul la un tratament medical de calitate. Oamenii educaţi devin din ce în ce mai preocupaţi de forma lor fizică, de lucrurile care îi fac să trăiască, în medie, cu aproape doi ani mai mult decât restul.
Speranţa de viaţă este legată de nivelul de trai, de obiceiurile alimentare, de factorii de mediu şi de ocupaţie, de predispoziţia pentru sport şi multe altele. Media speranţei de viaţă a europenilor este de 78,60 ani, ca să nu mai menţionăm faptul că în 13 state europene speranţa de viaţă trece de 80 de ani. Nivelul nostru de trai este mult în urma celui din Vest. La nivelul judeţului nostru încă nu vedem un efort real al factorilor de decizie politică pentru a elabora şi conduce eficient un sistem de sănătate integrat cu climatul economico-social. Nu este vorba numai despre închiderile de spitale, ci vorbim aici despre conceperea unor strategii coerente, despre colaborarea eficientă între autorităţile publice locale, despre punerea în practică a unor proiecte de viitor. Acum, mai mult ca oricând, PNL Alba solicită decidenţilor politici să ia măsuri pentru a creşte PIB-ul judeţului nostru, să adopte soluţiile care duc la atragerea de investitori şi să nu se complacă în politica haotică de a petici ici şi colo punctele unde sistemul social cedează. Sistemul nostru de sănătate are nevoie de investiţii în infrastructură şi echipamente, precum şi de fonduri pentru atragerea şi menţinerea unor profesionişti în domeniu, atât pentru îngrijirea persoanelor cu nevoi speciale, cât şi în domeniul medical.
Judeţul Alba se află în prima jumătate a zonelor din ţară unde media de vârstă este ridicată, ea ajungând la 73,5 ani. Media naţională este de 73 ani, iar cea mai mare medie locală atinge 74,7 ani, în Bucureşti. Judeţele în care marile oraşe joacă un rol socio-economic important – cum sunt Cluj, Prahova, Braşov şi Iaşi – înregistrează speranţe medii de viaţă între 73,5 şi 74 de ani. La noi, fondul problemei este pozitiv, dar adoptarea de măsuri preventive, pentru stoparea declinului demografic şi al stării de sănătate, nu trebuie să mai întârzie. Speranţa noastră de viaţă a fost afectată de punctele de mare poluare, printre care s-au detaşat Zlatna, Sebeş, dar şi alte zone din Apuseni sau Ocna Mureş. Chiar dacă sursa poluării a fost eliminată, fenomenul produce efecte pe termen lung. Tocmai din cauza acestei poluări remanente, li se oferă oamenilor care au locuit peste 30 de ani în Zlatna, şi pe o rază de opt kilometri în jur, o reducere cu doi ani a vârstei de pensionare. Măsura este valabilă până la sfârşitul anului 2030. Nu este însă destul. A trecut vremea compensărilor şi a venit timpul acţiunii.
Atragem atenţia actualilor decidenţi politici că prognozele demografice pe termen mediu şi lung nu sunt favorabile judeţului Alba. Conform acestor date este posibilă o scădere considerabilă a populaţiei în judeţul Alba, de la circa 373 mii persoane în 2010, la aproximativ 238,5 mii persoane în anul 2050, în varianta medie de estimare. De asemenea, prognozele indică şi creşterea considerabilă a populaţiei cu vârsta peste 65 de ani, de la 56,9 mii persoane în 2010, la peste 84,5 mii persoane în 2050. Toate aceste cifre dovedesc faptul că se va reduce ponderea populaţiei active şi acest lucru se va corobora cu climatul economic, combinare care va fi în defavoarea îmbunătăţirii gradului de sănătate a cetăţenilor din acest judeţ. Practic, este posibil să avem din ce în ce mai mulţi bolnavi şi vârstnici, cu tot mai puţine posibilităţi de a-i trata corespunzător.
PNL Alba se implică în realizarea unui set de politici publice destinate mediului social, pe care autorităţile locale şi judeţene trebuie să le pună în practică. Aceste politici vor duce la adoptarea de urgenţă a măsurilor economice pentru stoparea sărăciei şi atragerea de resurse care să ducă la dezvoltarea acestei zone. Colaborarea între instituţii şi dezvoltarea de parteneriate public-privat ar putea fi soluţii care să scoată judeţul Alba şi municipiul Alba Iulia de pe curba descendentă în care au intrat. Suntem absolut împotriva abordărilor actuale ale Puterii care, în 2009, a alocat Sănătăţii fonduri de numai 3,7% din PIB, respectiv circa patru miliarde euro, cât timp până şi Bulgaria a alocat sistemului medical 4,2% din PIB. Acum România alocă Sănătăţii 3,9% din PIB, potrivit Legii bugetului de stat pe 2011, iar procentul prevăzut de alte state membre ale Uniunii Europene, este, în medie, de 8,8% din PIB. Prin programul său politic, PNL se angajează să elimine subfinanţarea sistemului medical şi să atragă investiţii importante în domeniul medico-social. Altfel vom începe să căutăm doctori capabili să trateze… sărăcia!
Simion CREŢU,
Vicepreşedinte PNL Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

6 decembrie 2022, COVID-19 în Alba. 4 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

BONTEA Alexandru

Publicat

în

6 decembrie 2022, COVID-19 în Alba. 4 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

La nivelul județului Alba, marți, 6 decembrie 2022, s-au înregistrat 4 noi infectări cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.

Elit - Gustul Desăvârșit
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 59669 de persoane confirmate, 58450 persoane vindecate, 1.311 decese.

Duminică, în județul Alba au fost prelucrate în total 218 de teste, 31 PCR, 187 de teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 506071 mai exact, 366431 de teste PCR și 139640 de teste rapide.

Localitățile din care provin cazurile:

ALBA IULIA – 1
CUGIR – 1
BISTRA – 1

Cazuri de reinfectare:

ALBA IULIA – 1

Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate Populatie Incidenta Cazuri active
LIVEZILE 1147 1.74 2
ORAŞ CUGIR 25236 1.11 28
BUCIUM 1376 0.73 1
SĂLCIUA 1366 0.73 1
ROŞIA DE SECAŞ 1576 0.63 1
ORAŞ ABRUD 5135 0.58 3
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 3727 0.54 2
BUCERDEA GRÂNOASĂ 2271 0.44 1
LUNCA MUREŞULUI 2542 0.39 1
LUPŞA 2803 0.36 1
VINŢU DE JOS 5540 0.36 2
MUNICIPIUL BLAJ 20652 0.34 7
CETATEA DE BALTĂ 3077 0.32 1
MUNICIPIUL ALBA IULIA 77384 0.28 22
MUNICIPIUL SEBEŞ 32789 0.18 6
ORAŞ ZLATNA 7775 0.13 1
ORAŞ OCNA MUREŞ 13790 0.07 1
ALBAC 1934 0 0
ALMAŞU MARE 1192 0 0
ARIEŞENI 1525 0 0
AVRAM IANCU 1417 0 0
BERGHIN 1882 0 0
BISTRA 4482 0 0
BLANDIANA 878 0 0
CÂLNIC 1933 0 0
CENADE 1053 0 0
CERGĂU 1613 0 0
CERU-BĂCĂINŢI 227 0 0
CIUGUD 3363 0 0
CIURULEASA 1124 0 0
CRĂCIUNELU DE JOS 2132 0 0
CRICĂU 1959 0 0
CUT 1264 0 0
DAIA ROMÂNĂ 3133 0 0
DOŞTAT 1018 0 0
FĂRĂU 1469 0 0
GALDA DE JOS 4421 0 0
GÂRBOVA 2130 0 0
GÂRDA DE SUS 1435 0 0
HOPÂRTA 1138 0 0
HOREA 1904 0 0
IGHIU 7146 0 0
ÎNTREGALDE 547 0 0
JIDVEI 5288 0 0
LOPADEA NOUĂ 2482 0 0
METEŞ 2723 0 0
MIHALŢ 3248 0 0
MIRĂSLĂU 1936 0 0
MOGOŞ 727 0 0
MUNICIPIUL AIUD 25033 0 0
NOŞLAC 1833 0 0
OCOLIŞ 487 0 0
OHABA 578 0 0
ORAŞ CÂMPENI 7079 0 0
ORAŞ TEIUŞ 7105 0 0
PIANU 3580 0 0
POIANA VADULUI 1034 0 0
PONOR 577 0 0
POŞAGA 884 0 0
RĂDEŞTI 1249 0 0
RÂMEŢ 499 0 0
RIMETEA 980 0 0
ROŞIA MONTANĂ 2660 0 0
SĂLIŞTEA 2341 0 0
SÂNCEL 2581 0 0
SÂNTIMBRU 3036 0 0
SĂSCIORI 6444 0 0
SCĂRIŞOARA 1465 0 0
ŞIBOT 2335 0 0
SOHODOL 1640 0 0
ŞONA 4350 0 0
ŞPRING 2559 0 0
STREMŢ 2417 0 0
ŞUGAG 2840 0 0
UNIREA 4818 0 0
VADU MOŢILOR 1256 0 0
VALEA LUNGĂ 3117 0 0
VIDRA 1505 0 0


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

LIVE VIDEO| Conferință de presă la sediul IPJ Alba, privind măsurile luate cadrul planului național ”Foc de Artificii”

BONTEA Alexandru

Publicat

în

LIVE VIDEO| Conferință de presă la sediul IPJ Alba, privind măsurile luate cadrul planului național ”Foc de Artificii”

Astăzi, 6 decembrie 2022, începând cu ora 12,30, are loc o declarație de presă care este susținută de comisar șef de poliție Belizna Vlad, din cadrul serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.

În cadrul activității vor fi prezentate categoriile de articole pirotehnice prevăzute de legislație și măsurile luate în cadrul planului național ”Foc de Artificii”.

Elit - Gustul Desăvârșit


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Gelozia, boală grea! Un bărbat din Jidvei, REȚINUT după ce și-a bătut iubita, dar și pe fiica acesteia

Suciu Andra Ioana

Publicat

în

Gelozia, boală grea! Un bărbat din Jidvei, REȚINUT după ce și-a bătut iubita, dar și pe fiica acesteia

La data de 5 decembrie 2022, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din comuna Șona, cu privire la faptul că a fost agresată de concubin.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul geloziei și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi lovit-o pe femeie dar și pe fiica acesteia, în vârstă de 13 ani.

Elit - Gustul Desăvârșit

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului provizoriu de protecție.

Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și a fost luată măsura reținerii, urmând ca în cursul zilei de azi, 6 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea