Rămâi conectat

Actualitate

Autostrada Sibiu-Piteşti: Acordul de mediu ar putea fi gata până la sfârşitul anului, după care vor urma licitaţiile pentru loturile 2, 3 şi 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunţat joi, că acordul de mediu la autostrada Sibiu – Piteşti este posibil să fie gata până la finalul anului, după care se pot organiza licitaţii pentru loturile 2, 3 şi 4.

„Cât priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, sunt convins că vă interesează subiectul, loturile 1 şi 5, după cum ştiţi, au fost licitate. Ele sunt în faza de evaluare. Nu pot fi comunicaţi câştigătorii încă, până când nu vom avea acord de mediu pentru întreg sectorul Sibiu – Piteşti. Este o cerinţă a Uniunii Europene de la care nu ne abatem. De asemenea, nu vom lansa sectoarele 2, 3 şi 4, până nu vom avea acordul de mediu”, a declarat Neaga într-o conferinţă de presă.

Întrebat când este posibil ca CNAIR să aibă acordul de mediu la autostrada Sibiu – Piteşti, Neaga a răspuns: „Din informaţiile pe care le avem, până la sfârşitul anului.”

Termenul de finalizare a autostrăzii Piteşti-Sibiu este o ecuaţie cu multe necunoscute, însă de la patru ani în sus putem vorbi de un termen pentru acest obiectiv, a declarat, în luna august, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti traversează teritoriul a trei judeţe – Sibiu, Vâlcea şi Argeş – şi este împărţit în cinci secţiuni, respectiv: Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Ţigveni, Ţigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, potrivit unui comunicat de presă din luna iulie, al Ministerului Transporturilor.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Autostrada A 1 Sibiu–Pitești prinde viață: A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se va putea circula pe acest lot

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A 1 Sibiu–Pitești prinde viață: A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se va putea circula pe acest lot Autostrada A1 Sibiu-Pitești prinde viață. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tîgveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire Economistul Radu Georgescu avertizează că piața imobiliară din România a intrat oficial într-o fază de prăbușire, după ce vânzările de locuințe au scăzut cu 22% în noiembrie, iar anul 2026 se anunță decisiv pentru dezvoltatori, bănci și cumpărători. În analiza sa, Radu […]

Citește mai mult

Actualitate

Un nou virus gripal se răspândește rapid în România: Peste 3.000 de îmbolnăviri înregistrate în prima săptămână din decembrie 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou virus gripal se răspândește rapid în România: Peste 3.000 de îmbolnăviri înregistrate în prima săptămână din decembrie 2025 Un nou virus gripal care se răspândește rapid a fost confirmat în țară. Numai în prima săptămână din decembrie 2025 au fost înregistrate peste 3.000 de cazuri de gripă, potrivit datelor oficiale. Medicii recomandă oamenilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea